Caută
Close this search box.

Semifinale 100% americane în turneul feminin de la US Open

Semifinalele probei de simplu feminin din cadrul Openului Statelor Unite vor fi anul acesta 100% americane, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1981 la ultimul turneu de Mare Șlem al anului, după cum subliniază site-ul WTA, arată Agerpres.

Miercuri seara, în ultimul sfert de finală al competiției de la Flushing Meadows, americanca Madison Keys (foto), cap de serie numărul 15, a învins-o în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe estoniana Kaia Kanepi, după doar 69 minute de joc

Keys se va lupta pentru un loc în finală cu compatrioata sa CoCo Vandeweghe, care a reușit să o elimine pe principala favorită, Karolina Pliskova, de care a dispus cu 7-6 (7/4), 6-3, detronând-o cu această ocazie din fruntea ierarhiei tenisului feminin, care va fi ocupată începând de luni de spaniola de origine venezueleană Garbine Muguruza.

În cealaltă semifinală de la US Open, „veterana” Venus Williams o va înfrunta pe mai tânăra sa compatrioată Sloane Stephens.

Cea mai mare dintre surorile Williams a acces cu această ocazie pentru a 23-a oară în cariera sa în penultimul act al unei competiții de Mare Șlem. La 37 de ani și 85 de zile, ea a devenit cea mai vârstnică jucătoare care ajunge în ultimul careu la un turneu major, după Martina Navratilova, care a disputat semifinalele la Wimbledon, 1994, la 37 de ani și 258 de zile.

Rezultate — sferturi de finală:

Marți

Venus Williams (SUA/N.9) — Petra Kvitova (Cehia/N.13) 6-3, 3-6, 7-6 (7/2)

Sloane Stephens (SUA) — Anastasija Sevastova (Letonia/N.16) 6-3, 3-6, 7-6 (7/4)

Miercuri

CoCo Vandeweghe (SUA/N.20) — Karolina Pliskova (Cehia/N.1) 7-6 (7/4), 6-3

Madison Keys (SUA/N.15) — Kaia Kanepi (Estonia) 6-3, 6-3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri