Caută
Close this search box.

Soldatul român rănit grav în atacul din Afganistan a murit, ceilalți doi sunt spitalizați

Caporalul Mădălin Stoica a decedat vineri, în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan, anunţă MApN. Alţi doi militari români sunt răniţi. Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei din Focşani au fost răniţi vineri, în Afganistan, doi fiind în stare stabilă, iar al treilea a fost rănit grav, după o coliziune cu un autovehicul capcană, informează MApN.

Caporalul Mădălin Stoica, de 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2002.

În acelaşi atac cu maşină capcană asupra patrulei au fost răniţi caporalul Ionel Buzea şi fruntaşul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuaţi pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar, anunţă Ministerul Apărării.

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Mădălin Stoica şi a înaintat Preşedintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Luni, 18 septembrie, vor fi organizate în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

Militarii focşăneni au fost introduşi în teatrul de operaţii din Afganistan în luna august, transmite sursa citată.

În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri