Caută
Close this search box.

Tenis: Venus Williams și Sloane Stephens, calificate în semifinale la US Open

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, numărul 9 mondial, s-a calificat în semifinalele Openului Statelor Unite, după victoria în trei seturi, 6-3, 3-6, 7-6 (7/2) înregistrată în fața cehoaicei Petra Kvitova, marți la Flushing Meadows.

Cea mai mare dintre surorile Williams a ajuns cu această ocazie pentru a 23-a oară în cariera sa în penultimul act al unei competiții de Mare Șlem. La 37 de ani și 85 de zile, ea a devenit cea mai vârstnică jucătoare care ajunge în ultimul careu la un turneu major, după Martina Navratilova, care a disputat semifinalele la Wimbledon, 1994, la 37 de ani și 258 de zile, informează Agerpres.

Venus Williams se va lupta pentru un loc în finală cu compatrioata sa Sloane Stephens, care a dispus cu 6-3, 3-6, 7-6 (7/4) de letona Anastasia Stevastova, în cealaltă partidă din sferturile de finală programată marți.

Stephens (24 ani) a reușit o revenire impresionantă în competiție după o absență de 11 luni, din cauza unei accidentări la piciorul stâng. Ea învins-o pe Venus Williams în singura lor confruntare de până acum din circuitul feminin, în 2015 la Roland Garros.

Miercuri sunt programate ultimele două meciuri din sferturile de finală ale tabloului de simplu feminin de la US Open: Karolina Pliskova (Cehia/N.1) — CoCo Vandeweghe (SUA/N.20) și Madison Kays (SUA/N.15) — Kaia Kanepi (Estonia).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri