Caută
Close this search box.

Tineri care se distrează

De curând, am suferit o criză de etate. Cei care se dau interesanţi vorbesc de „vârsta critică”. Te scoli dimineaţa, om în putere, pleci spre serviciu, cu gândul să rezolvi problemele lunii septembrie, care trebuie neapărat să fie gata înainte de decembrie. Deodată te trezeşti în parc, pe alei, ca amnezicii. În jur, numai tineri mustăcioşi şi fuste scurte. Sugarii te privesc intrigaţi din cărucioare, gata să arunce cu suzetele. Îndrăgostiţii te bănuiesc că vrei să le adopți îndrăgostitele. Poliţistul din intersecție vrea să te-ajute să traversezi. Înseamnă că toţi te-au remarcat ca neaparţinând peisajului tineresc. Au trecut anii, au lăsat semnele pe chipul tău…

Am cerut sfatul unui competent şi acela mi-a recomandat, nici mai mult nici mai puţin, să mă-ntorc în timp un deceniu-două. „Prosteşte-te şi mata o săptămână, să vezi că-ţi trece”, îmi sugerează. Ca mai toate sugestiile, şi asta e mai uşor de emis decât de aplicat. Cum să mă-ntorc? Şi cum adică să mă prostesc? Dacă vrei să trăieşti ca un tânăr, cel mai bine este să-l întrebi pe un tânăr cum se face.

Zis şi făcut. Avem la noi pe scară unul care, umblă vorba, ştie să trăiască. Ziua nu-l prea vedem la faţă, din cauză că duce o viaţă de noapte foarte intensă. Dacă e cineva capabil să-mi îndrume paşii, el este ăla. Cel puţin aşa se zice. Îl pândesc câteva zile şi-l abordez. Cică e la fel de prietenos pe cât de tânăr și neliniștit. Ce să spun, mie deja mi se cam aprinde imaginaţia.

El mă ascultă atent. Înţelege ce vreau. „Vreţi să vă prostiţi o săptămână-două, ca noi, tinerii, aşa-i?” Confirm şi-l rog să-mi împărtăşească din momentele captivantei sale „prosteli” existenţiale. „Dimineaţa, zice, mă scol pe la doişpe, doişpe şi ceva. Ce mă mai gândesc, ce mă mai odihnesc pe feisbuk, se face patru. Pe la şase, mergem cu băieţii să mâncăm un şaormă. Cool. Se face de zece seara, dăm o tură prin cluburi, dacă mai rămân bani după şaormă. Dacă nu, zice, vin acasă şi cad frânt pe feisbuk.”

„Şi faci asta zi de zi?” mă cutremur. Mă priveşte cu mila pe care ţi-o conferă uneori sentimentul de superioritate. „Asta e, tataie. Când eşti tânăr te distrezi, n-ai încotro…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri