Caută
Close this search box.

Un cuplu căsătorit din judeţul Olt, printre românii morţi în accidentul din Austria

Un tânăr în vârstă de de 34 de ani, originar din comuna Movileni, judeţul Olt, şi soţia lui, în vârstă de 30 de ani, se numără printre cei cinci români morţi în accidentul produs pe o autostradă din Austria.

Ionuţ Datcu şi soţia sa, Ioana, erau pasageri în microbuzul implicat în accident în apropiere de Viena. Cei doi lucrau în Germania şi veneau acasă pentru a-şi cununa finii, arată Mediafax.

Primarul comunei Movileni, Sorin Toma, a declarat că bărbatul a putut fi identificat cu ajutorul probelor ADN puse la dispoziţie de către o soră a sa, care lucra în Germania şi care a mers la faţa locului imediat ce a auzit despre tragedie.

Din păcate, soţia lui Ionuţ nu a putut fi încă identificată, urmând ca rudele tinerei, originară din judeţul Călăraşi, să ajungă în zilele următoare în Austria.

„Este o adevărată tragedie. Veneau acasă pentru a fi naşii unor tineri de la noi din comună. Anul trecut au mai fost în ţară şi au făcut cununia civilă la Movileni. Suntem alături de familie şi îi vom sprijini cu tot ce vom putea”, a declarat primarul din Movileni, Sorin Toma.

Cei doi soţi se numără printre cele cinci victime decedate pe loc, în urma accidentului produs duminică lângă Viena, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România, potrivit Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În microbuz se aflau 8 români, cinci murind pe loc în urma accidentului, iar trei au fost răniţi grav şi transportaţi de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale.

O echipă consulară mobilă din cadrul misiunii diplomatice s-a deplasat încă de duminică la spitalul unde au fost internaţi românii răniţi în accident, pentru a obţine detalii cu privire la starea de sănătate a acestora şi pentru a le acorda asistenţă consulară.

„Misiunea diplomatică română sprijină familiile persoanelor decedate în vederea eliberării certificatelor de deces şi a repatrierii trupurilor neînsufleţite. Ambasada României în Austria menţine legătura cu autorităţile locale şi cu familiile victimelor şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări”, a arătat MAE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri