Caută
Close this search box.

Zile de concediu…pentru mahmureală

Angajații unei firme londoneze se pot bucura, pe parcursul unui an, de câteva zile de concediu…”altfel”.

Firma Dice- companie londoneză din sectorul muzical- oferă angajaților ei câteva zile de concediu „pentru mahmureală”, pentru a-i stimula astfel să profite mai mult de viața nocturnă a metropolei britanice și să se odihnească apoi în liniște la domiciliu după petrecerile la care au participat, informează AFP.

„Angajații noștri nu vor mai avea nevoie să ne facă să credem că au contactat ‘un virus de 24 de ore’ sau să simuleze ‘o voce de bolnav’, vor putea să-i spună șefului lor care este problema reală”, a precizat conducerea firmei.

Tot ce trebuie să facă angajatul firmei Dice este să trimită a doua zi- după o noapte lungă de petrecut- șefului său unul dintre emoticoanele „bere”, „bolnav” sau „muzică” pentru a-l anunța că nu poate conta pe el în ziua respectivă.

În total, fiecare salariat va avea dreptul la până patru zile pe an de concediu pentru mahmureală.

Firma vrea să-i stimuleze astfel pe salariați să profite pe deplin de viața muzicală londoneză pentru a-și completa cunoștințele de care au nevoie în meseria lor. Iar faptul că ei s-au culcat mai târziu după un concert lung, fie că au consumat sau nu alcool, este suficient pentru a asigura indulgența conducerii, informează Agerpres.

„Toată echipa noastră are muzica în sânge, iar unele dintre cele mai mari contracte muzicale sunt semnate după un concert. Avem încredere și vrem ca toată lumea să poată spune cu sinceritate că a profitat de un concert târziu în noapte. Nu merită osteneală de a simula o boală”, a explicat Phil Hutcheon, fondatorul și patronul Dice, într-un comunicat transmis AFP.

Viața nocturnă din Londra este una deosebit de ofertantă pentru amatori, cu o mulțime de concerte și spectacole de toate genurile, care se întind până târziu în noapte. Există nenumărate restaurante, baruri și cluburi de noapte și, din luna august a anului trecut, anumite linii de metrou funcționează chiar și noaptea în timpul weekendului pentru a-i transporta pe pasagerii întârziați.

Dice este o firmă specializată în vânzarea de bilete la concerte pe smartphone și care are sediul în cartierul Shoreditch, Londra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri