Caută
Close this search box.

Cel puțin 50 de morți în atacul armat de la Las Vegas; atacatorul avea 64 de ani

Bilanțul victimelor a ajuns la cel puțin 50 de persoane au fost ucise și peste 200 au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică noaptea la Las Vegas, în vestul Statelor Unite, la un festival de muzică country în aer liber, informează luni Reuters.

Poliția l-a identificat pe atacator drept Stephen Paddock, un bărbat alb în vârstă de 64 de ani, anunță DPA.

Peste 200 de persoane au fost rănite în atacul armat. Atacatorul se afla la etajul al 32-lea al hotelului-cazinou Mandalay Bay, în apropierea căruia se desfășura concertul, relatează ABC7.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului și l-au împușcat pe suspect. Acesta a murit”, a declarat presei șeriful orașului Las Vegas, Joe Lombardo. Atacatorul a fost identificat, este vorba de un locuitor al orașului, a adăugat șeriful, fără a-i dezvălui identitatea.

Circumstanțele în care s-a produs atacul rămân neclare, iar motivația suspectului este necunoscută deocamdată. Poliția a menționat că este în căutarea partenerei de viață a atacatorului, o tânără pe nume Marilou Danley.

Focurile de armă au avut ca țintă persoanele care asistau la un concert al cântărețului Jason Aldean.

Într-un mesaj pe Instagram, muzicianul a precizat că el și trupa sa sunt în siguranță. „Seara a fost mai mult decât groaznică”, a spus el, menționând că ‘gândurile și rugăciunile’ sale merg către toți cei care se aflau duminică noapte la concert.

Foto: news.sky.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri