Caută
Close this search box.

Preşedintele Iohannis: Pentru o „ţară ca afară”, avem nevoie de universităţi ca afară

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, la deschiderea anului universitar, la Constanţa, că pentru a putea lupta împotriva ignoranţei universităţile trebuie să lupte pentru credibilitate, afectată în ultimul timp de scandalurile de plagiat.

„Pentru a putea lupta împotriva ignoranţei, pentru a putea deveni un reper moral şi o ancoră a statului de drept, universităţile româneşti trebuie să aibă o reputaţie solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate. Ani de-a rândul această credibilitate a fost zguduită de o serie de scandaluri de plagiat. Din nefericire, chiar şi astăzi găsim scuze pentru a nu avea p bază de date publică a lucrărilor de doctorat. De asemenea, nu avem o soluţie permanentă pentru acreditarea şcolilor doctorale. Toate aceste probleme pot afecta credibilitatea diplomelor absolvenţilor noştri pe plan internaţional punându-i în dezavantaj chiar pe cei care au depus eforturi considerabile pentru a-şi finaliza studiile. Nu este de acceptat să ne batem joc de eforturile lor pentru a proteja reputaţia persoanlă a unui număr de indivizi care şi-au dorit un titlu academic pentru care nu au fost realemente pregătiţi. Nu este drept ca un brevet românesc să nu fie pus pe un picior de egalitate cu unul din Europa de Vest”, a declarat Klaus Iohannis.

Totodată, şeful statului a spus că putem avea „o ţară ca afară”, doar dacă am avea şi universităţi „ca afară”, care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea.

„De foarte multe ori auzim sintagma <Vrem o ţară ca afară>. Se poate, dar pentru a avea o ţară ca afară avem nevoie în primul rând de universităţi ca afară, universităţi care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea în toate activităţile lor. De exemplu, mi-ar plăcea dacă universităţile ar ajuta la demontarea diverselor mituri nefondate, pe care încă le regăsim în spaţiul public. Unul dintre ele, pentru a mă referi chiar la învăţământul superior, este mitul conform căruia prea mulţi tineri merg la facultate. România este de fapt şi regretabil, pe ultimul loc din UE, din punctul de vedere al tinerilor de 30 – 34 de ani care au terminat studii superioare, iar acest lucru afectează competitivitatea ţării noastre şi, implicit, bunăstarea noastră, a tuturor”, a mai spus Ioahnnis.

Preşedintele a precizat, însă, că nu trebuie încurajată existenţa unor universităţi „cu grave probleme de management educaţional doar de dragul statisticii”.

Klaus Iohannis a mai declarat că România are nevoie de înalţi specialişti, care studiază în universităţi, dar şi de meseriaşi bine calificaţi.

„Sunt lucruri care ar fi bine să se dezbată mai des în spaţiul public şi poate chiar şi în Parlament”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent, luni, la Constanţa, unde a asistat la ceremonia de deschidere a anului universitar, eveniment organizat în Piaţa Ovidiu de toate cele trei instituţii de învăţământ superior de stat din municipiu.

Evenimentul a fost dedicat memoriei poetului roman Publius Ovidius Naso, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc 2.000 de ani.

 

2 răspunsuri

  1. Trancaneli de sas idiot si bandit…Nu ca nu ar avea dreptate, dar nici gand sa mearga la radacina lucrurilor „afara” universitatile nu au fost „scoborate cu harzobul din ceruri” ci au fost facute(construite, etc.,) de comunitati care -cel mai important- au avut si au, conducatori integri si cu viziune…Nu ca acest SRS(slana ranceda de Sibiu) achtiat dupa averi , plecari in strainatate , onoruri nemeritate, etc., etc.,Mai mult- spre deosebire de ” afara”, noi nu trebuie sa si construim, fizic, aceste univesitati, avem nevoie doar de adevarati intelectuali in varful lor, ori in Romania asa-zisa clasa a intelectualilor este una falsa, total falsa, mai ales la varf, academia romana este o groapa de impostori sclifositi si cu ifose de savanti, care insa stiu-si stiu f. bine- doar un lucru: cum sa se dea rotunzi si sa incaseze salarii si pensii uriase…

  2. Iar in varf la toate, clasa politica este -cum se poate altfel- o adevarata casta de talhari de drumul mare, infumurati chiar si mai mult decat sunt cretini…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri