Caută
Close this search box.

Brașov. Biserica Neagră – 475 de ani de la prima slujbă evanghelică din Transilvania

Clopotele Bisericii Negre vor răsuna marți, începând cu ora 14.00, pentru a marca 475 de ani de la prima slujbă evanghelică din Transilvania, care a avut loc la Biserica Neagră, în ziua de 3 octombrie 1542.

Biserica Neagră, Brașov

„Brașovul a fost primul oraș din Transilvania în care Sfatul Orașului, condus la acea dată de sași, a adoptat Reforma religioasă după modelul de la Wittenberg, preluând și principiul propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu în limba maternă. „Cărticica Reformei pentru Brașov și Țara Bârsei”, redactată de umanistul și consilierul local Johannes Honterus (1498-1549) și tipărită la scurt timp după prima slujbă evanghelică, în 1543, a stat la baza Reformei adoptate de toate orașele și satele săsești”, se precizează într-un comunicat al Bisericii Negre, citat de Agerpres.

Johannes Honterus, Brașov

Reforma religioasă a contribuit la deschidere profundă față de educație, știință și cultura muzicală. Prin elaborarea unui nou regulament școlar pentru gimnaziul academic din Brașov, bazat pe o concepție pedagogică umanistă, Honterus a contribuit cu un implus puternic la dezvoltarea învățământului modern. Școala de lângă Biserica Neagră, care-i poartă numele, este unul dintre marile licee de stat din România dedicate învățământului în limba germană.

În acest an, Comunitatea Bisericilor Protestante din Europa (CPCE) a oferit orașului Brașov titlul protejat de „oraș european al Reformei”, subliniind impactul benefic al Reformei religioase de la Brașov pe plan internațional, potrivit sursei citate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri