Zeci de mii de oameni au manifestat sâmbătă în mai multe localități din Spania, în timp ce provincia Catalonia se pregătea să își proclame independența, relatează Reuters. Mulți dintre manifestanți erau îmbrăcați în alb și cereau un dialog între guvernul de la Madrid și cel provincial, de la Barcelona, pentru soluționarea crizei politice.

Premierul provinciei Catalonia, Carles Puigdemont, și-a amânat pentru marți discursul în plenul parlamentului regional. El urmează să informeze despre situația politică, după care s-ar putea discuta despre declararea independenței. În primul interviu după referendum, acordat miercuri BBC, liderul catalan susținuse că „Vom declara independența la 48 de ore după numărarea rezultatelor oficiale ale referendumului”.

Autoritățile catalane afirmă că peste 90% din cetățenii care au votat la referendumul regional de duminica trecută s-au pronunțat în favoarea independenței. Intervențiile poliției spaniole împotriva secesioniștilor s-au soldat cu aproximativ 900 de răniți, în timp ce majoritatea celor care nu doreau desprinderea Cataloniei de Spania nu s-au prezentat la urne.

Sâmbătă, manifestațiile au fost pașnice în aproximativ 50 de orașe spaniole. La Barcelona, s-a scandat în limba catalană „să discutăm”. La Madrid, în Piața Colon, câteva mii de participanți la un miting au strigat și „‘Viva Espańa”, și „Viva Catalonia”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 9 =