Angelina Jolie s-ar fi oferit să contribuie la prinderea liderului militar ugandez Joseph Kony, cu ajutorul soțului ei Brad Pitt, și ar fi luat și masa cu marele criminal numai să-i iasă planul, relatează Us Weekly, citând un articol apărut în Sunday Times.

Potrivit unui articol publicat duminică de The Sunday Times, Luis Moreno Ocampo, fost șef al Curții Penale Internaționale, i-ar fi cerut actriței să facă parte dintr-un plan pentru a-l face pe Kony, de 56 de ani, să iasă din locul în care se ascundea, arată Agerpres.

Detaliile apar într-o serie de e-mailuri puse la dispoziția Sunday Times de site-ul francez Mediapart.

„Să nu mai vorbim de alte celebrități, ea este aceea”, a scris Moreno Ocampo într-un e-mail. „I-ar plăcea foarte mult să-l aresteze pe Kony. Probail și Brad ar merge”, a adăugat el.

Jolie, în vârstă de 42 de ani, a vorbit în trecut despre Kony, afirmând într-un interviu din 2010 pentru Nightline că ar fi tentată să „doboare” anumiți oameni, precum Kony, dacă s-ar afla singură cu ei în cameră.

„Este o ființă extraordinar de oribilă”, a declarat ea pentru The Telegraph în 2012 despre liderul „Armatei de Rezistență a Domnului”, un grup de gherilă care operează în Uganda.

Kony, care a fost acuzat că a răpit copii pentru a-i transforma în soldați sau în sclavi sexuali, a fost inculpat în 2015 pentru crime de război și crime împotriva umanității de Curtea Penală Internațională de la Haga, dar nu a putut fi capturat.

Planul de a-l captura ar fi implicat trimiterea lui Jolie și Pitt cu o unitate a forțelor speciale americane în Republica Centrafricană, în apropierea taberei întărite a lui Kony. Moreno Ocampo susținea că actrița a sugerat ca să-l invite pe Kony la un dineu privat, unde urma să fie capturat și arestat.

„Brad mă susține. Să discutăm logistica. Multă dragoste”, i-ar fi scris ea lui Moreno Ocampo.

Potrivit Sunday Times, planul nu fost pus niciodată în aplicare.

Angelina Jolie și Brad Pitt s-au despărțit în 2016. Reprezentanții actriței nu au răspuns solicitărilor de comentarii din partea Us Weekly.