Caută
Close this search box.

O conductă avariată a lăsat 14 localități doljene fără apă

Compania de Apă Oltenia (CAO) a întrerup marți furnizarea apei potabile în 14 localități din județele Dolj și Gorj, în urma unei avarii care s-a produs în zona orașului Rovinari pe conducta de transport a apei Izvarna-Craiova.

Potrivit CAO, a fost întreruptă furnizarea apei potabile în comunele Plopșoru, Bălteni, Telești, Brădești, Țânțăreni, Brănești, Braloștița, Ișalnița, Coțofenii din Față, Coțofenii din Dos, Almăj, satul Beharca și orașele Rovinari și Filiași. În municipiul Craiova nu a fost sistată furnizarea apei potabile.

Compania de Apă Oltenia a anunțat că furnizarea apei ar putea fi reluată în jurul orei 24.00 și a atenționat populația din aceste localități că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității și culorii și trebuie să se evite consumul de apă până la limpezirea acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri