Luna octombrie aduce în atenţia cititorilor o lansare de carte mai puţin obişnuită, de fapt un eveniment cultural cu scop umanitar-caritabil.

„Anița-cu- Bundița și minunatele ei călătorii în Lumea Lumilor împreună cu năzdrăvanul Duță-Ghinduță” se numeşte cartea românească cu ilustrații pentru copii şi întânirea ei cu cititorii va avea loc în “două tranşe”, la Chișinău în perioada 18 – 20 octombrie, 2017, urmând ca pe 2 noiembrie, la București, la ora 12.00, lansarea să  aibă loc la Salonul Cărții de la Librăria„Luceafărul” din Bulevardul Unirii nr. 10.

Echipa care va susţine lansarea cărţii în Bucureşti, dar şi la Chişinău este formată din reprezentanţi ai conducerii Companiei de Librării București (CLB), manager Marieta Seba,de reprezentanții Ministerului Muncii și Justiției Sociale,  Lia-Olguța Vasilescu este ministrul care a acordat Înaltul său Patronaj evenimentului umanitar-caritabil de la Chișinău și de la București, interpreta Dida Drăgan, Artist al Poporului în Republica Moldova, Cavaler de Onoare al României, iar la București, se alătură Didei Dragăn, Benone Sinulescu și Andrei Păunescu.

O ediţie  deosebită, tiparită în condiţii grafice extraordinare. O carte cu desene de autor semnate de artista plastică Anne Chiriţescu.Cele două autoare au hotărât ca întregul tiraj, incluzând drepturile patrimoniale ale Luizei Ciolac și ale Annei Chirițescu să fie donat ,integral copiilor bolnavi de cancer, copiilor din familii nevoiașe cu mulți copii, copiilor cu dizabilități.

Autoarea cărţii este Luiza Ciolac, absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”, promoţia 1974. Luiza Ciolac este prezentă şi cunoscută în lumea celei de-a şaptea arte ca realizator a numeroase filme documentare la Studioul Cinematografic Sahia Film, ca membru titular al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) şi membru fondator al Uniunii Naționale a Artiștilor din România (UNART). A primit numeroase premii și distincţii pentru filmele ei apreciate de critica de specialitate la nivel naţional și internațional.

De ce s-a apropiat de acest domeniu atât de sensibil, de ce a început să scrie poveşti pentru copii, de ce…Cred ca doar ea, autoarea este cea mai potrivită persoană să ne transmită …acel cuvânt înainte, cuvânt de prezentare a cărţii Anița-cu- Bundița și minunatele ei călătorii în Lumea Lumilor împreună cu năzdrăvanul Duță-Ghinduță. Să aflăm, direct de la sursă, de unde a pornit pasiunea pentru lumea celor mici, cum a ajuns să vadă lumina tiparului cartea ei, al cărui titlu îmi aminteşte de Selma Lagerlof cu Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia – cartea de căpătâi a multor generaţii de copii… .Selma Lagerlof, prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru literature, în1909.

Luiza Ciolac, ai cuvântul…

Am făcut mai multe filme cu și despre copii: „Copilul meu iubește caii”, “Dimineața cuvintelor” “Să ne cunoastem”, “In lumea cărților cu Eugen Taru”, premiate la festivaluri de profil din țară și din străinătate.Mă bucură și mă onorează asemănarea cu povestea suedeză a  scriitoarei Selmei Lagerlof, care mi-a încântat copilăria.  Puțini sunt cei care cunosc adevărul despre Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia,  această poveste care a apărut ca urmare a unei comenzi din partea Ministerului Învățământului din Suedia!  Selma Lagerlof era învățătoare… Mult mai târziu a primit Premiul Nobel pentru literatură.

Cartea noastră a apărut din dorința Annei și a mea de a aduce o rază de soare în sufletele copiilor aflați într-o cruntă și nedreaptă luptă cu această maladie teribilă. Anne și-a tăiat superbele plete blonde şi le-a dăruit ,ca să fie transformate în peruci pentru copiii aflați în șoc emoţional ca urmare a terapiei cu citostatice sau cu radioterapie. Eu am pierdut  patru membri din familie ca urmare a acestei boli, așa că pentru mine, subiectul este deosebit de sensibil.Cartea este însoțită de o mapă cu desenele la scara 1:1 semnate de noi și pe spatele fiecărui desen este Certificatul de Autenticitate.Cu aceste desene se pot panota saloane de tratamente cu citostatice din clinicile de Oncologie Pediatrică, dar și camerele copiilor, acasă.

Beneficiarii donațiilor din Republica Moldova sunt :Institutul Oncologic IMSP, Spitalul Clinic Municipal pentru Copii V. Ignatenco, Centrul mamei și copilului Centrul ftiziopneumologic de reabilitare pentru copii Cornești ,Centrul ftiziopneumologic de reabilitare pentru copii Târnova, Centrul de plasament temporar şi reabilitare pentru copii din municipiul  Bălţi ,Centrul de reabilitare pentru copii cu handicap sever al aparatului locomotor, IMSP Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr. 1,IMSP Spitalul clinic municipal de boli contagioase de copii,IMSP Spitalul Clinic Republican pentru Copii E. Coţaga, Casa internat pentru copii cu deficiențe mintale (fete) oraş. Hâncești, Casa internat pentru copii cu deficiențe mintale (băieți) oraş. Orhei.Iar beneficiarii din România sînt copiii din Clinicile de Oncologie Pediatrică din cadrul Spitalelor Marie-Curie Budimex, Fundeni, Grigore. Alexandrescu.

La lansarea cărții de la București vor fi prezenți la Salonul Cărții de la Librăria Luceafărul, copii care au învins maladia asta teribilă dar și bunicii sau tinerii care au luptat pentru viața lor.. Nu ne dorim un eveniment trist. Dimpotrivă ! Dorim să fie o explozie de bucurie, ca un Imn pentru Viaţă !.Pentru mine această carte a fost mai greu de realizat decât un film pentru că a trebuit să depăşesc situații greu de imaginat. Și aici, se cuvine să amintesc un aspect, care , cred eu merită luat în seamă: am solicitat sprijin financiar pentru proiectul nostru la cele mai mari companii , cunoscute pe piaţă ca având o situație financiară prosperă … și am fost refuzată. Cînd nu mai era nici o speranță, un om minunat mi-a cerut  manuscrisul.. În 48 de ore a răspuns așa: “Finanțăm integral tirajul din care, 1.000 de exemplare le donăm copiilor din Moldova (fiind vorba de carte în limba română) și 200 de exemplare copiilor din România “.Și așa a văzut lumina tiparului cartea noastră, datorită  conf. dr. Vasilii Cazacu managerul Fabricii de Medicamente BALKAN PHARMACEUTICALS din Chișinău. I s-au alăturat şi alţi oameni minunați și nu cred că un act de mecenat, o donație umanitară, un demers caritabil poate să fie asimilat cu„reclama-publicitate.

Am finalizat deja a doua poveste care se intitulează: Anița-cu Bundița și Duță-Ghinduță în Luntrea Înțelepciunii alături de Cucăilă și de Cucăici, poveste în care copiii vor regăsi personaje și întîmplări nemaipomenite ! Desenele vor fi realizate tot de Anne Chirițescu pe care “am înfiat-o” pentru proiectul carte pentru copii, cu arme, cu bagaje, cu tot talentul și cu sufletul ei mare! Cred, cu toată ființa  mea că, orice copil merită tot ce-i mai bun pe lumea asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 6 =