Una dintre instrucţiunile cu care l-au pisat zi şi noapte, la școala de manageri moderni, suna astfel: „Să nu-ţi construieşti autoritatea pe teamă, ci pe respect”. Acestea fiind zise, îndată ce-a fost numit şef i-au făcut vânt în linia întâi.
În prima zi, a trecut în revistă colectivul. Mamă, ce colectiv! Băieţii munceau de zbârnâiau. Rămâneau după program ca să-şi adune de lucru şi pentru acasă. Rezolvau sarcinile pe loc şi răspundeau politicos. Fetele, de frumoase ce erau, ţi se tăia răsuflarea. Iar de deştepte – îţi venea la loc. Colectivul se îmbrăca aşa cum îi şade bine unui colectiv model: băieţii cu cravată, fetele – scurt.
Dar nici pe el nu-l aleseseră şef degeaba. Simţea imediat unde scârţâie, unde trosneşte, unde stă să plesnească. „Nu-i a bună, şi-a spus. Ăştia coc ceva”. Ca să nu le dea timp să se organizeze, le-a convocat o şedinţă. „Băi!” a răcnit o dată de-a pornit imprimanta care se blocase luna trecută. „Voi mă respectaţi pe mine?” Colectivul a zâmbit timid. „Sigur că vă respectăm. Doar sunteţi liderul nostru.” „Aşa. Că dacă nu mă respectaţi, dracu’ vă ia!”
Colectivul a înţeles iute că autoritatea se clădeşte pe respect. A doua zi s-au înregistrat patru cazuri de hărţuire şi două încăierări. A fost spart un nas, iar la toaletă cineva a scris cu ruj de buze pe oglindă „Masculi ordinari, respectaţi eternul feminin!” Șeful a surâs mulţumit. Respect – respect, dar dezbinarea este mama competiţiei. Tatăl deocamdată necunoscut.
În a treia zi, i-a adunat din nou şi le-a pus în vedere că trebuie să concedieze o treime din ei, drept pentru care va sancţiona cele mai mărunte greşeli. A patra zi, biroul lui a devenit ţinta unui adevărat pelerinaj de pârâcioşi. A cincea zi, toată lumea ţinea în sertar un pistolet. Băieţii îşi purtau cravatele în buzunar, aşteptând momentul prielnic pentru a se sugruma unii pe alţii, iar fetele stocau în acelaşi scop ciorapi de mătase.
„Băi!, a răcnit din nou în a cincea zi, voi mă respectaţi pe mine?” „Vă respectăm”, au răspuns ei identic, dar mult mai convinşi.