Caută
Close this search box.

Statele Unite se retrag din UNESCO

Statele Unite ale Americii au anunțat joi oficial decizia de a se retrage din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), dorind să rămână în cadrul acestei organizații doar cu statutul de ‘observator’, informează agențiile internaționale de presă.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat, Heather Nauert, a precizat într-un comunicat faptul că directoarea generală a UNESCO, Irina Bokova, a fost notificată oficial cu privire la decizia luată de SUA, ce va deveni efectivă pe data de 31 decembrie.

Statele Unite și-au suspendat încă din anul 2011 contribuția financiară la bugetul UNESCO, pentru a protesta față de primirea Palestinei ca membru cu drepturi depline în această organizație. Din păcate, pentru americani această organizație pare una politică și nu una dedicată educației, științei și culturii.

În comunicatul emis joi de către Departamentul de Stat, retragerea SUA este motivată prin ‘nevoia unei reforme fundamentale în cadrul organizației’ și este deplâns totodată faptul că, în opinia Washingtonului, în interiorul UNESCO se manifestă continuu poziții anti-Israel.

Pe de cealaltă parte, Irina Bokova, directorul general UNESCO, a declarat că „regretă profund” decizia anunțată joi de Statele Unite de a se retrage din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP.

„Universalitatea este esențială pentru misiunea UNESCO de construire a păcii și a securității internaționale în fața urii și a violenței, prin apărarea drepturilor omului și a demnității umane”, a subliniat Irina Bokova într-un comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri