Caută
Close this search box.

Iași. Astăzi este hramul Sf. Parascheva la Catedrala Mitropoliei; peste 30.000 de pelerini așteaptă să se închine la moaștele sfintei și Sf. Tecla

Peste 30.000 de persoane din Iași și din țară au stat, vineri, în frig și umezeala rămasă de la ploaia din timpul zilei, la un rând de peste patru kilometri pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfintei Tecla, care se află în interiorul baldachinului din Curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Mulți dintre pelerini, al căror număr este în creștere, spun că au ajuns la Catedrala Mitropoliei după ce au călătorit mai bine de 10 ore din localități din centrul și vestul țării. Un număr așa de mare de pelerini care își petrec noaptea la rând nu a mai fost înregistrat din 2013.

Credincioșii care stau la rând cred că dacă trec prin fața raclei Sfintei Parascheva în ziua în care se prăznuiește hramul acesteia vor fi binecuvântați, vor avea spor în casă și sănătate mai multă.

Anul acesta, reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au adus în pelerinaj moaștele Întâi Mucenițe Tecla, de la Mănăstirea Neamț.

Cuvioasa Parascheva este cunoscută îndeosebi de Bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă și sârbă. Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă în 1955 de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită și data de sărbătorire a Sfintei Parascheva — 14 octombrie.

Cunoscută și ca Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva este considerată în popor ca fiind ocrotitoarea Moldovei și a oamenilor sărmani. De mai bine de 60 de ani, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt scoase pe 14 octombrie din Catedrala Mitropolitană, într-un loc special amenajat în curtea din față, pentru ca pelerinii să se poată închina și ruga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri