Caută
Close this search box.

De luni, se scumpește taxiul. Cât vom plăti pe kilometru

Companiile de taxi din Bucureşti şi Ilfov care în prezent au tarife de 1,39 lei / km vor trece la tarifarea de 1,69 – 1,70 lei / km, noile tarife urmând a intra în vigoare în perioada 16 – 20 octombrie, pe măsură ce aparatele de taxare vor fi resoftate iar pe portierele maşinilor se vor afişa noile preţuri, informează duminică Mediafax.

Majorarea tarifelor de la 1,39 la 1,70 lei/km era prevăzută, anterior, pentru data de 1 octombrie, dar din cauză că numărul maşinilor este mare – de ordinul miilor – companiile au amânat acest termen până la 20 octombrie, afirmă taximetriştii bucureşteni.

Până în prezent, după 1 octombrie, doar Speed Taxi a majorat tarifele, de la 1,39 la 1,69 lei/km, şi Cristaxi Service – de la 1,39 la 1,70 lei/km.

Motivul majorării tarifelor este, potrivit taximetriştilor, modificarea legislaţiei privind munca part-time. Astfel, pentru angajaţii care aveau 2-4 ore pe zi ca timp de lucru oficial, contribuţiile sociale nu se mai plătesc fracţionat, ci integral, ca şi cum timpul de lucru oficial ar fi de opt ore pe zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri