Caută
Close this search box.

Legea telemuncii, simplificată de senatori: Angajații vor putea lucra de oriunde

Angajații vor avea posibilitatea de a munci de-acasă sau din alt loc, însă numai dacă activitatea desfășurată la angajator este îndeplinită cu ajutorul tehnologiei (laptop, tabletă, telefon inteligent).

Această activitate va fi cunoscută drept telemuncă, potrivit unui proiect de act normativ inițiat de Guvern, care ar putea fi adoptat marți de Senat, cu unele simplificări. Indiferent de votul Senatului, Camera Deputaților va avea votul decisiv în privința telemuncii.

Noile reguli vor fi diferite de cele actuale privind munca la domiciliu.

Documentul reglementează telemunca, ce va reprezenta, în mod concret, o formă de organizare a muncii în care activitatea salariaților ar putea fi desfășurată la sediul angajatorului, însă este desfășurată efectiv dintr-un loc complet diferit cu ajutorul tehnologiei.

De exemplu, redactorii angajați de o firmă ce deține un site de informare generală ar putea lucra direct de acasă, din moment ce activitatea lor implică munca pe internet.

Telemunca va putea fi desfășurată doar voluntar, în mod regulat, în baza unui contract individual de muncă. Concret, telemunca va fi „forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor”, potrivit avocatnet.ro.

Totodată, au apărut clarificări suplimentare pentru a sublinia faptul că telemunca se poate face doar dacă salariatul este de acord, angajatorului fiindu-i interzis să-i modifice contractul în caz de refuz.

„Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voință a părților și se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou-angajat sau prin act adițional la contractul individual de muncă existent. Refuzul salariatului de a consimți la prestarea activității în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă și nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia”, prevede propunerea de act normativ aflată în Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri