Caută
Close this search box.

The New York Times: Economia României ar putea intra în criză

Un articol din ziarul american The New York Times avertizează că avem cea mai rapidă creştere în rândul statelor din Uniunea Europeană (UE), dar este bazată pe un consum stimulat masiv de creşterile salariale anunţate de Guvern şi prea puţin de investiţii.

“Facem aceleaşi greşeli ca Grecia. Continuăm să ne creştem datoria publică într-o perioadă de boom economic”, a declarat, pentru The New York Times, economistul Cristian Păun, citat de News.ro.

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, după primele opt luni din acest an, un deficit de 4,043 miliarde euro, cu 52,4% mai mare decât nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2016, mai ales ca urmare a dezechilibrării balanţei comerciale, potrivit datelor publicate recent de Banca Naţională a României (BNR).

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,518 miliarde euro după primele opt luni, în scădere cu 18,6% comparativ cu perioada ianuarie – august 2016. Totodată, datoria publică a ţării a ajuns în august la 33,898 miliarde euro, cu 5% mai mult decât în 31 decembrie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri