Caută
Close this search box.

Un nou tip de armă de asalt, excepțională, realizată la Cugir

Fabrica de Arme Cugir a realizat un nou tip de armă de asalt, ce dezvoltă o viteză la gura ţevii de peste 800 de metri pe secundă şi se încadrează în normele NATO. Reprezentanţii fabricii aşteaptă comenzi de la Armata Română după ce va fi omologată. Arma a fost expusă miercuri în poligonul din Alba Iulia în timpul activităţilor desfăşurate de Ziua Armatei Române.

Directorul Fabricii de Arme Cugir, dr. ing. Nicolae Mihăilesc, a declarat că prima armă de acest gen a fost fabricată în urmă cu 30 de zile. ”Prototipul a fost fabricat pe liniile existente ale societăţii Fabrica de Arme Cugir. Deci nu am venit cu investiţii noi deocamdată. L-am realizat pe liniile de fabricaţii ale produsului 5.45, care actualmente se află în dotarea Armatei. Necesitatea a apărut odată cu aderarea României la NATO şi trecerea pe armamentul compatibil din punct de vedere tehnic, pe armamentele compatibile NATO”, a spus Nicolae Mihăilesc.

Arma a primit denumirea NAT 1 şi este în program de testare şi omologare.

”Am participat la primele teste din programul de omologare la unitatea militară din Târgu Mureş. Are un încărcător de 30 de cartuşe, dezvoltă o viteză la gura ţevii de peste 800 de metri pe secundă, se încadrează în normele NATO, atât la calibru, cât şi la condiţiile tehnice. După terminarea omologării cu Ministerul Apărării, aşteptăm în primul rând comenzi de la Armata Română, pe intern, dar totodată avem semnale şi ne vin oferte şi din extern”, a mai spus Nicolae Mihăilesc.

Arma are un cost de producţie similar cu produsele pe care Fabrica de Arme Cugir le are în fabricaţie.

”Noi am parcurs programul de testare omologare şi aşteptăm să primim raportul final”, a mai spus Nicolae Mihăilesc.

Fabrica de Arme Cugir a produs zece arme de acest tip, iar cinci au intrat în testare.

După ce va fi omologată, reprezentanţii Fabricii de Arme Cugir aşteaptă oferte şi din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa.

”Fabrica de Arme Cugir are în prezent 910 angajaţi. Dacă vom intra şi vom avea contracte pe acest tip de armă de asalt va creşte şi numărul de angajaţi pentru că intenţionăm să creăm o linie independentă pe care să producem acest tip şi în acelaşi timp să producem şi calibrele care sunt acum existente pe liniile de fabricaţie”, a mai declarat directorul fabricii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri