Caută
Close this search box.

A fost finalizat recensământul pelicanilor din România: 33.057 de exemplare

În primăvara anului 2017, numărul total al pelicanilor comuni înregistrat în România a fost de 32.494, iar cel al pelicanilor creți de 563 (ambele specii înregistrând în total efectivul de 33.057 de exemplare) așa cum reiese din numărătoarea sincron organizată de Societatea Ornitologică Română (SOR) în luna mai a anului 2017.

SOR a luat parte pentru a doua oară consecutiv la Recensământul Internațional al Pelicanilor în Europa de Sud Est, acțiune  organizată de Society for the Protection of Prespa (SPP) și Hellenic Ornithological Society (HOS), partenerul Birdlife din Grecia. Numărătoarea pelicanilor a avut loc simultan în opt țări: Grecia, Albania, Muntenegru, Macedonia, Turcia, Bulgaria, Ucraina și România, pe parcursul unei singure zile, 6 mai 2017. Au fost vizitate nu mai puțin de 118 zone de cuibărire ale pelicanilor.

În România cuibăresc două specii de pelicani – pelicanii creți (Pelecanus crispus) și pelicanii comuni (Pelecanus onocrotalus). Sunt păsările zburătoare cele mai mari din țara noastră și au devenit adevărate simboluri ale Deltei Dunării.

Biologii de la SOR au acoperit Bazinul Dunării și lacurile adiacente, Oltul inferior, litoralul Mării Negre și lacurile din vecinătate, zona lagunară Razelm-Sinoe, iar o parte din Delta Dunării a fost monitorizată prin survol. O altă parte a Deltei și a zonei lagunare a fost monitorizată de personalul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, ARBDD.

Un nou record în cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa

În cazul pelicanilor comuni (Pelecanus onocrotalus), există vești foarte bune. Cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa, cea de la Roșca-Buhaiova, este din ce în ce mai extinsă. Anul trecut, aici erau 18.633 de indivizi, iar în 2017 au fost numărați 28.799 de indivizi. Diferența mare de exemplare, comparat cu anul precedent, poate fi dată de faptul că la început de lună mai migrația pelicanilor comuni încă nu este complet încheiată, iar acum un an nu a fost surprins un efectiv mai mare în colonie.

În timpul survolării au fost realizate fotografii aeriene, iar apoi au fost numărate individual toate păsările care apar în fotografii. Rezultatele indică faptul că aici avem un număr record pentru cea mai veche colonie de pelicani comuni cunoscută de ornitologi.

Populația de pelicani creți se menține relativ stabilă și ocazional cuibărește un număr mai mare de perechi. Acum doi ani, peste 121 de pelicani creți (Pelecanus crispus) au fost victime ale gripei aviare în zonele de colonii (Ceaplace și Lejai) din RBDD, ceea ce înseamnă că a fost pierdut un procent foarte mare din populația din România. În total, specialiștii de la SOR și ARBDD au identificat 563 de indivizi, spre deosebire de 534 acum un an. Vestea bună și aici este prezența în 2017 a unei noi colonii de câteva zeci de perechi în zona de nord a Deltei, pe un lac din interiorul zonei de strictă protecție Roșca-Buhaiova.

Total: Pelicani comuni – 32. 494; Pelicani creți – 563.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri