Caută
Close this search box.

Udrea spune că în dosarul Hidroelectrica ”au fost restrânse acuzațiile”

Elena Udrea s-a prezentat vineri la DNA, aceasta afirmând, la ieșirea din sediul Parchetului, că au fost restrânse acuzațiile în dosarul privind mita de cinci milioane de dolari.

„Astăzi a fost un act de procedură normal, în opinia domnului procuror, de restrângere a acuzațiilor care erau formulate. Dar acest dosar este dosarul în care doamna procuror Iorga a spus public că s-au făcut presiuni asupra dânsei de către doamna Kovesi să mă rețină chiar dacă nu avea aviz de arestare din partea Parlamentului”, a declarat Udrea.

Pe de altă parte, avocatul acesteia a explicat că este vorba despre dosarul cu „pretinsa șpagă” de cinci milioane de dolari.

„Este vorba de un dosar mai vechi (…), cel cu pretinsa șpagă de 5 milioane, dosar în care astăzi am luat la cunoștință că au fost restrânse acuzațiile care au fost formulate în dosar, pe de o parte. Pe de altă parte, în dosar nu mai există niciun fel de măsură preventivă. (…) Ce urmează să lămurim în acest dosar sunt aspecte și fapte ce nu țin de latura penală, sunt fapte ce pot fi analizate în virtutea legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. În perioada respectivă, legea prevedea pentru eventuale încălcări ale legii doar sancțiuni contravenționale. Mie mi se pare că dosarul o să aibă o evoluție către această finalitate”, a spus apărătorul fostului ministru.

Potrivit acestuia, banii respectivi au ajuns la partid, nu la clienta sa.

„Niciodată nu a fost vorba de așa ceva, nici în dosar nu se pune problema în felul acesta. Banii respectivi au fost pentru partid, pentru finanțarea campaniei electorale locale din anul 2012, iar important mai este de știut că doamna Elena Udrea nici măcar nu a fost candidat în acea campanie”, a adăugat avocatul.

Un răspuns

  1. Judecatorul care l-a condamnat pe Voiculescu: Daca Udrea a stiut despre o fapta penala si nu a sesizat autoritatile, risca 3 ani de inchisoare(…)___––____ exact ce am mai spus, lenutica s-a bagat atat de rau in rahat, incat orice miscare ar face este precum cu nisipurile miscatoare: se afunda si mai mult, probabil ca o mananca rau de tot limbusul sa dea in gat pe cati mai multi (care se fac ca au uitat-o) insa stie ca risca 3 ani, asa ca tine gura inchisa, spera sa primeasca mai putin si -apoi- conform cu generozitatea justitiei romane, va iesi de la racoare dupa o iarna sau doua…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri