Caută
Close this search box.

Brexit: Theresa May cere flexibilitate și afirmă că „mingea este în terenul” UE

Premierul britanic, Theresa May, va lansa un apel liderilor UE să dea dovadă de „flexibilitate” în negocierile privind Brexit-ul care se reiau luni, apreciind că, în prezent, „mingea” se află „în terenul lor”, potrivit serviciilor acesteia, scrie AFP.

Cele două echipe de negociatori se vor întâlni în cursul zilei la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles pentru a lansa a cincea rundă de negocieri asupra ieșirii Marii Britanii din UE.

Este ultima sesiune înainte de Consiliul European de la 19 și 20 octombrie.

În calendarul ideal al negociatorului-șef pentru UE, Michel Barnier, summitul urmează să marcheze o etapă crucială, cu perspectiva pentru liderii europeni de a constata în acesta „progrese suficiente” legate de divorț ca să deschidă tratativele asupra relațiilor comerciale cu Londra după Brexit, prevăzut la sfârșitul lui martie 2019.

„Mingea este în terenul lor”, urmează să declare luni Theresa May în fața Camerei Comunelor, cu ocazia reluării lucrărilor Parlamentului, potrivit declarațiilor comunicate în avans de serviciile sale.

„Sunt optimistă că vom primi un răspuns pozitiv”, urmează să adauge ea, îndemnându-i pe europeni să fie „flexibili” pentru a accepta să lanseze a doua fază a negocierilor, pe care britanicii o solicită cu nerăbdare.

Acest scenariu pare să fi devenit însă improbabil, deoarece condițiile stabilite de Cei 27 sunt departe de a fi îndeplinite. Ei doresc să se obțină progrese în trei dosare prioritare, legate de separare: soluționarea financiară a divorțului, soarta expatriaților și consecințele Brexit-ului pentru Irlanda.

Înfruntând probleme în aceste negocieri, Theresa May se află în dificultate și pe plan intern, după un discurs ținut săptămâna trecută în fața conservatorilor săi care s-a transformat într-un coșmar.

Deranjată de o tuse persistentă, ea a fost întreruptă de un actor, în timp ce literele sloganului partidului scris în spatele său se dezlipeau una câte una.

Prim-ministrul plătește, de asemenea, prețul înfrângerii la legislativele din iunie care au costat-o majoritatea absolută în Parlament și al diviziunilor guvernului său în privința Brexit-ului.

Într-un moment în care presa britanică discută despre o eventuală remaniere, Theresa May a suspendat doi eurodeputați ai Partidului Conservator care și-au adus sprijinul unei rezoluții a Parlamentului European deplângând progrese insuficiente în negocieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri