Caută
Close this search box.

Cănile regale, pandantivele „Souvenirs Cotroceni” şi caietele regale, în premieră la festivalul DIPLOMA

Câștigătorii concursului „Cotroceni creativ”, organizat de Muzeul Național Cotroceni, și-au prezentat proiectele, în premieră, într-o expoziție găzduită de DIPLOMA – festivalul dedicat absolvenților de facultăţi creative, iniţiat de THE INSTITUTE.

Ana Wagner, Anca Dragu (Una ca Luna), Bogdan Dumitrache, Diana Toboşaru (Anayd Blu) şi GRAPHO_MAT, au expus, la DIPLOMA, pandantivele „Souvenirs Cotroceni”, cănile regale, caietele regale, colecția de bijuterii Reveria și eșarfa regală cu vultur bicefal. Toate aceste suveniruri, care pot fi admirate până pe 15 octombrie la Palatul Știrbei, urmează să fie puse în vânzare la standul din interiorul Muzeului Național Cotroceni.

Anca Dragu, realizatoarea cănilor regale, a povestit cum a inspirat-o sufrageria decorată de Regina Maria.

„Noua sufragerie, așa cum o amintesc inventarele, reprezenta o îmbinare de influențe bizantine și celtice. Am ales să folosesc motivele secundare care împodobesc mobilierul, care m-au atras prin naivitatea design-ului: dragonii celtici alături de sirenă şi leu, folosiți atât pentru baza mesei, cât şi pentru designul grilajului parietal. La o privire mai atentă, toate aceste elemente conferă încăperii un aspect ludic, care denotă un simţ al umorului rasat şi un joie de vivre al Reginei Maria”, a afirmat Dragu.

Potrivit reprezentanților MNC, scopul „Cotroceni creativ” a fost acela de a aduce „o nouă perspectivă asupra modalităților de valorizare a patrimoniului muzeal prin design contemporan”. Totodată, aceștia au mai precizat că îşi doresc o colaborare de lungă durată cu industriile creative din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri