Caută
Close this search box.

Catalonia, 844 de răniți: Puigdemont proclamă victoria secesioniștilor; Rajoy susține că a fost o ”parodie”

Premierul provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a proclamat duminică seara victoria secesioniștilor la referendumul privind independența față de Spania, informează DPA. Autoritățile de la Barcelona au anunțat că au votat 2,26 milioane din cei 5,34 milioane de alegători, iar 90% din voturi au fost pentru secesiune, precizează Reuters, preluat de Agerpres.

„Ne-am câștigat dreptul de a avea un stat independent, cu statut de republică”, a afirmat Puigdemont, înconjurat de miniștrii săi. Rezultatele vor fi cunoscute în zilele următoare și vor fi comunicate parlamentului catalan, pentru a permite implementarea legii referendumului. Aceasta prevede că în cazul unui vot popular în favoarea secesiunii, va urma o declarație de independență.

Inițial, premierul catalan nu a oferit cifre, ci doar a dat de înțeles că marea majoritate a răspuns „da” la întrebarea supusă referendumului: „Doriți să fie Catalonia un stat independent, sub formă de republică?”. „Uniunea Europeană nu mai poate continua să-și întoarcă privirea”, a susținut Puigdemont, citat de DPA.

Pe de cealaltă parte, premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a negat că în Catalonia a avut loc un referendum pentru independență, informează Reuters. Consultarea populară a fost „o parodie a înseși esenței democrației”, a susținut Rajoy, citat de DPA.

Potrivit AFP, au drept de vot circa 5,3 milioane de cetățeni din Catalonia, provincie spaniolă cu 7,5 milioane de locuitori. Rajoy a declarat că majoritatea catalanilor nu au participat la consultarea populară, iar cei care au participat au fost păcăliți.

Ca urmare a ciocnirilor între susținătorii referendumului și poliția spaniolă, 844 de persoane au solicitat duminică îngrijiri medicale, potrivit datelor sistemului medical din Catalonia, preluate de AFP. Reacțiile internaționale sunt cvasi-unanime în condamnarea acestor violențe.

Doi miniștri britanici — Boris Johnson, de la Externe, și Liam Fox, de la Comerț — au exprimat astfel de aprecieri. Șeful diplomației de la Londra a adăugat și o susținere moderată a poziției guvernului de la Madrid, care a declarat neconstituțională consultarea populară: „Evident, suntem îngrijorați de orice violențe, dar referendumul, din câte înțeleg, nu este constituțional, astfel încât trebuie găsit un echilibru”, a spus Johnson, citat de Reuters.

Catalonezi, fericiți după vot

Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, care susține independența față de Regatul Unit a provinciei sale, a afirmat că „indiferent de opiniile noastre privind independența, trebuie să condamnăm scenele care au loc acolo și să cerem Spaniei să își schimbe orientarea înainte să fie cineva rănit grav. Să-i lăsăm pe catalani să voteze în pace”, informează AFP. În Scoția a avut loc în 2014 un referendum care a arătat că majoritatea alegătorilor nu doreau separarea de Regatul Unit.

Prim-ministrul separatist al provinciei belgiene Flandra a cerut autorităților spaniole, printr-un mesaj în rețeaua socială Twitter, „să oprească violența și să înceapă un dialog cu conducătorii legitimi ai unui popor pașnic”. Și premierul belgian Charles Michel a folosit aceeași modalitate pentru a arăta că „violența nu este un răspuns. Condamnăm orice formă de violență și repetăm apelul la dialog politic”.

Dialog a cerut și Martin Schulz, președintele Partidului Social-Democrat din Germania, fost președinte al Parlamentului European. Inclusiv Nicolas Maduro, președintele Venezuelei, a apreciat că „represiunea pare să fi fost brutală, brutală, într-adevăr brutală” și a adăugat: „dacă un popor este pașnic și liniștit, lăsați-l în pace”. În Venezuela au murit 100 de oameni în protestele de stradă din acest an.

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a scris în aceeași rețea: „Acesta este adevăratul stat spaniol și motivul pentru care Catalonia vrea să îl părăsească. Agenți guvernamentali mascați confiscă urne de vot și comit abuzuri împotriva votanților”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri