Caută
Close this search box.

Ce i-a spus Simona Halep tatălui său după ce e devenit nr. 1 mondial: Am izbucnit amândoi în lacrimi

Stere Halep, tatăl Simonei Halep, a declarat că a reuşit să discute puţin cu fiica sa, după ce a câştigat meciul cu Jelena Ostapenko.

„Am trecut greul, acum putem sta relaxaţi. Am ajuns acolo unde ne-am dorit de ani de zile. Am trăit intens această partidă, am avut de mai multe ori şansa, dar din eşecuri te consolidezi, iar rezultatele vin.

„Tată, am reuşit să ajungem numărul 1″, asta mi-a spus. Apoi am izbucnit în lacrimi şi am zis să vorbim mai târziu, când ne potolim. Eu am izbucnit în lacrimi mai mult ca ea. Înfrângerile sunt cele mai bune, pentru a parcurge un drum atât de lung.

La ea nu a fost noroc, a fost multă muncă şi trudă. Ea trebuie să muncească mult pentru a realiza lucruri mari. Primul telefon l-am primit de la Gică Hagi. Ne-a urat să rămânem numărul 1 şi să câştige Grand Slam-uri”, a declarat tatăl Simonei Halep.

Halep va urca, începând de luni, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open.

Halep devine prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA, potrivit observator.tv.

FOTO: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri