Direcția Națională Anticorupție trebuie să trimită până luni obiecțiile asupra raportului întocmit de Inspecția Judiciară în urma controlului privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea Direcției.

Pe 26 septembrie, Inspecția Judiciară anunța că a finalizat raportul privind rezultatele controlului la Direcția Națională Anticorupție, precizând că acesta a fost transmis DNA pentru a formula obiecții până pe data de 2 octombrie, arată Agerpres.

„Raportul a fost avizat cu observații de conducerea Inspecției Judiciare și a fost transmis marți, 26 septembrie, Direcției Naționale Anticorupție în vederea formulării eventualelor obiecțiuni. Termenul limită stabilit de inspectorii judiciari pentru formularea de obiecțiuni este 2 octombrie 2017”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspecției Judiciare.

Pe 4 iulie, Inspecția Judiciară a publicat, pe pagina de Facebook, planul de control pe anul 2017 la parchete, printre care și la Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În data de 17 iulie, Inspecția Judiciară a început controlul la DNA privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea Direcției, verificare ce urma a fi efectuată în perioada 17 iulie — 11 august. Ulterior, IJ a decis să prelungească verificarea până pe 25 august, având în vedere că volumul de activitate real îl depășea pe cel previzionat de inspectori.

În planul de control se preciza că ar fi urmat să fie efectuate controale privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea parchetelor, ce decurg din legi și regulamente, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de către procurori și personalul auxiliar de specialitate de la parchetul de pe lângă o curte de apel și parchetele arondate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală. De asemenea, urmau a fi efectuate controale tematice privind verificarea măsurilor luate de către procurori și conducerile parchetelor în vederea soluționării dosarelor mai vechi de 5 ani, precum și verificarea măsurilor luate de procurori pentru soluționarea dosarelor mai vechi de 2 ani, inclusiv recuperarea prejudiciilor și aplicarea confiscării extinse, care au ca obiect următoarele infracțiuni: evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, corupție, infracțiuni silvice și contra mediului, conflict de interese.

În plus, IJ anunța verificări și în legătură cu practica parchetelor privind renunțarea la urmărirea penală și modul de soluționare a dosarelor mai vechi de 2 ani având ca obiect infracțiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =