Caută
Close this search box.

Dobrogea turistică: Știați că în zona Mării Negre avem munții de coral și un oraș vechi de 2.600 de ani?

Cel mai vechi oraș atestat documentar din România, Orgame, are 2.600 de ani și se află în Dobrogea. Pe aici au trecut, cândva, Heracles și Argonauții. La mică distanță se află cetatea Enisala. Iar la aproxiamtiv 100 de kilometri distanță sunt unii din cei mai spectaculoși munți de la noi, stâncile de coral de la gurile Dobrogei. Dar… cum ajungi la ele? Nu sunt indicatoare, trebuie întrebat din om în om. Iar dacă ești turist străin…

Ca să ajungi la Orgame, trebuie să mergi la Jurilovca, de unde, din om în om, dibuiești drumul către cel mai vechi oraș de pe teritoriul țării noastre. Orgame este numele grecesc dat localității antice. S-au găsit înscrisuri de la Hecateu din Milet (sfârșitul sec. VI î.Ch.) care îl pomenesc drept: „Orgame – oraș lânga Istru”.

Localitatea, cunoscută sub numele de Argamum în epoca romană, a fost localizată la Capul Dolosman de arheologul Vasile Pârvan (1916).

Ruinele fostului oraș se întind pe aproximativ 100 de hectare, din care nu au fost scoase la suprafață mai mult de două.

Aici a fost descoperit cel mai vechi mormânt grecesc din bazinul pontic – jumatatea secolului VII î.Ch. Străinii sunt disperați să ajungă aici, de unde or fi alflat de Orgame, nu știm, pentru că în România, oficial, nu se suflă un cuvințel despre acest sit arheologic. Dar, ajunși aici, cumva, se uită ca gâsca în pietre pentru că nu este nimeni angajat să se ocupe de vizitatori – este adevărat că nici nu le cere nimeni taxă de intrare.

Deocamdată, arheologii au pus în valoare aici porțiuni din zidurile de incintă, patru basilici paleocreștine și clădiri din oraș.

Capul Doloșman pe care este amplasată cetatea este, de asemenea, deosebit de spectaculos.

Ruinele fortăreței medievale Enisala

De aici, prin Jurilovca, poți ajunge repede la Cetatea Enisala. Asta dacă întrebi pe cineva care este drumul, pentru că indicatoarele turistice nu există. Desigur, trebuie să fii cu ochii în patru pentru a vedea de departe cetatea, altfel riști să o ratezi.

Zidurile cetății se află la 2 kilometri de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacului Razim.

Drum asfaltat, civilizat, loc de parcare, taxă de intrare, uneori este și ghid.

Cetatea Enisala, sau Yeni-Sale, are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcar pe care este amplasată. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 și au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998.

Armele dacice descoperite aici, din secolul al IV-lea î.e.n., precum și toporișcele de piatră șlefuită, ceramica și oasele de mamut arată o continuitate de populare încă din preistorie. Epocii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificației, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfârșitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor, deoarece localitatea antică Herakleia a fost ruinată de avari și de slavi în secolul VI.

Cetatea a fost stăpânită de genovezi, de Mircea cel Bătrân, de otomani – și a fost părăsită după 1651 pentru că nu mai prezenta interes strategic la Marea Neagră.

Dacă veniți dinspre Babadag spre Enisla întrebați mai întâi unde este drumul și fiți cu ochii în patru, pentru că se poate rata foarte ușor drumul către cetate.

Munții de coral de la Gura Dobrogei

În fine, unul din cele mai spectaculoase peisaje montane din România se află în… Dobrogea. La nord-vest de Constanța, la Gura Dobrogei.

Este undeva între E 87 și E 60, pe DJ 222 care leagă localitățile Cheia și Târgușor – întrebați și dumneavoastră prin localitățile rar întâlnite în zonă.

Această zonă a Dobrogei Centrale este deluroasă, altitudinile maxime – care depășesc cu puțin 200 de metri – sunt deosebit de atractive. Rocile de bază sunt șisturile verzi, cu 2.000 milioane de ani vechime, cele mai vechi roci care apar pe teritoriul României.

Aceste stânci spectaculoase sunt foste colonii de corali de pe fundul Mării Thetis și au forme de coloane rămase la suprafață, depășind 30 de metri înăltime. Locurile sunt declarate rezervație naturală, cu forme considerate până în anul 2004 unice în România – li s-au adăugat apoi coralii de la Crucea, în apropiere de Cheia.

Nu vă faceți iluzii în privința cazării. În acestă zonă a Dobrogei evitați DJ 22E, între Rahman și Casimcea, care este o catastrofă. De asemnea, evitați DJ 226B, care este supercatastrofă:  a fost asfaltat recent și are, din loc în loc, găuri de peste 50 de centimetri – se rupe mașina în două!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri