Caută
Close this search box.

Efectele guvernărilor haotice: închidem Valea Jiului și importăm cărbune din Africa de Sud

Mai bine de jumătate din cantitatea de huilă necesară iarna aceasta va veni din import, în condițiile în care minele din Valea Jiului sunt neretehnologizate, s-au făcut disponibilizări și pensionări. După ce iarna trecută nu am importat niciun gram de cărbune, în acest sezon ne vom baza pe huilă adusă din afara țării, deocamdată din Africa de Sud.

Guvernul a aprobat în strategia de iarnă ca stocul minim de siguranță să fie de 163.000 de tone. Deja Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a încheiat un contract de 44.000 de tone de cărbune (convențional – n.r.) din import, iar o nouă licitație este anunțată pentru 2 noiembrie. Contractul va fi un acord-cadru, care va presupune comenzi în funcție de necesar și s-ar putea ridica până la 200.000 de tone de cărbune convențional.

Probleme la transport

Presa locală a relatat  în urmă cu o săptămână că stocul de huilă este de aproape 80.000 de tone, din care din import sunt în jur de 25.000 de tone. Asta deși de aproape două luni complexul funcționează la minim, cu un singur cazan al unui grup de la Mintia. „Restul încă e la Constanța, întâmpinăm dificultăți în aprovizionarea cu trenuri de marfă pe ruta asta”, a precizat Viorel Stancu, citat de publicația Gazeta de Dimineață.

Directorul general al CEH a declarat că acum stocurile sunt ceva mai mari, dar nu a vrut să precizeze nivelul exact al acestora, spunând că aceste cifre „intră la secret de serviciu”.

Achiziții cercetate de DNA

Prima licitație pentru achiziția de cărbune din import, organizată în vară, a fost câștigată de traderul elvețian Vitol, deși această companie a mai avut contracte cu producătorul român care au făcut obiectul unor dosare ajunse pe masa procurorilor DNA. Potrivit informațiilor apărute în presă, în 2011 și 2012, CEH a încheiat contracte cu Vitol prin negociere directă, fără anunțuri internaționale, la prețuri mai mari decât costul de producție din minele locale, deși conducerea companiei susținea la acel moment contrariul. În 2011, s-au cumpărat 220.000 tone, iar la trei ani de la încheierea contractului, ANAF a susținut că Electrocentrale Deva, parte a CEH, a plătit pentru cărbunele importat cu 20 de euro/tonă mai mult decât pentru cărbunele din Valea Jiului. Întreaga afacere a scos din conturile Complexului Energetic Hunedoara peste 22 de milioane euro. În 2012 s-au cumpărat alte 200.000 tone, din Rusia, Ucraina şi SUA, prin Portul Constanța. Și în 2015 tot Vitol a livrat cărbune din import.

Cum a ajuns Vitol să câștige și acum? Directorul general al CEH, Viorel Stancu, spune că a fost o procedură deschisă de achiziție, la care s-au primit mai multe oferte. Anunțul a fost publicat în ziarul Bursa și s-au transmis, de asemenea, invitații la peste 10 posibili furnizori de cărbune. Ulterior, s-a negociat cu fiecare în parte.

Ce spune ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că avem nevoie de importuri din cauza unei productivități mult mai scăzute în mină, dar și din cauza faptului că, în perioada de vară, Complexul Energetic Hunedoara a avut în termocentrale perioade de producție la capacitate similară cu cea din perioada de iarnă. Ministrul a spus că nu știe cine a câștigat licitația, dar prețul de achiziție, comparativ cu costul de producție a cărbunelui, este cu aproape 40% mai mic.

Criza din ianuarie

Pe lângă cele patru mine – Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni -, Complexul Energetic Hunedoara mai are în componență două termocentrale, Paroșeni (capacitate de 150 MW) și Mintia – Deva (1.050 MW). Cel mai mult în acest an au funcționat la jumătate din capacitate, iar producția lor asigură circa 3% din producția totală, ca medie într-un an. Acestea sunt însă vitale pentru vârfurile de consum în criză, dar și pentru echilibrarea sistemului de transport al electricității, prin acoperirea pierderilor de pe rețea, dat fiind că 80% din producătorii de energie sunt în sudul țării.

Menționăm că strategia energetică prevede închiderea minelor din Valea Jiului, nu se știe de ce, pentru a importa cărbune, scumpind astfel prețule electricității la consumatorul din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri