Caută
Close this search box.

Referendum în Catalonia: Au început să se formeze cozi la centrele de votare din Barcelona și alte orașe

Catalanii au început să voteze, după ce au format cozi duminică în zori, pentru a vota la referendumul de independență, în ciuda încercărilor guvernului spaniol de a preveni desfășurarea scrutinului, informează Reuters care citează martori.

Catalanii au ocupat școlile de sâmbătă pentru a putea vota

Urne și buletine de vot au apărut în unele secții de votare din Catalonia, chiar de sîmbătă seara, înaintea referendumului planificat, duminică, pentru despărțirea de Spania, a anunțat presa locală, în ciuda declarării votului ca ilegal de către autoritățile spaniole, transmite Reuters.

TV3 din Catalonia a arătat urne și buletine de vot pregătite la o secție de votare dintr-o suburbie a Barcelonei. Ziarul La Vanguardia a anunțat că primele urne de vot au sosit în mai multe centre.

Votarea a început la ora 9.00 (7.00 GMT), dar nu este clar dacă poliția va permite ca ea să meargă înainte.

Cozile cu oameni care doresc să voteze au început să apară la mai multe centre de votare indicate că vor funcționa în școli din Barcelona.

Și AFP transmite că sute de catalani au început să se adune, duminică dimineața, în fața birourilor de vot din Barcelona și din alte orașe pentru a participa la un referendum de autodeterminare interzis de autoritățile spaniole.

Conform jurnaliștilor AFP, la Barcelona, dar de asemenea la Girona, bastion al liderului separatist catalan Carles Puigdemont, sau la Figueras, oamenii au spus că se află acolo pentru a proteja secțiile de votare și a-și apăra dreptul de a vota.

Totodată, într-o nouă știre, Reuters citează un martor care relatează că întăriri ale Gărzii Civile spaniole au fost desfășurate în zori în Barcelona, circa 100 de furgonete de poliție ieșind din port, unde erau staționate.

Populația catalană ajută la organizarea scrutinului

„M-am trezit devreme pentru că țara mea are nevoie de mine”, a declarat Eulalia Espinal I Tarro, un pensionar de 65 de ani care, alături de alte circa o sută de oameni, a venit la un birou de votare, la o școală din Barcelona, la ora locală 5 dimineața (3,00 GMT), cu patru ore înainte începerea votării, conform programului anunțat.

„Nu știm ce se va întâmpla, dar trebuie să fim aici”, a spus acesta, pentru Reuters.

Mii de persoane, fluturând steaguri spaniole, au manifestat sâmbătă la Madrid, Barcelona și în alte mari orașe pentru a apăra unitatea Spaniei, cu o zi înainte de un referendum privind autodeterminarea convocat de către separatiștii Cataloniei, în pofida interzicerii lui de către statul spaniol, au relatat AFP și Reuters.

”Votarem” (Vom vota, în catalană), au scandat vineri seara separatiștii, circa 10.000, veniți să asiste la ultimul miting al lui Carles Puigdemont, șeful executivului catalan.

Guvernul Spaniei a anunțat sâmbătă că poliția a sigilat 1.300 din cele 2.315 școli din Catalonia care fuseseră alese pentru amenajarea secțiilor de votare în cadrul referendumului.

Potrivit unei surse oficiale guvernamentale, 163 de școli cu secții de votare au fost ocupate de către familii.

Persoane care susțin organizarea referendumului au petrecut noaptea în școli, în scopul de a împiedica un ordin al poliției de a evacua și de a închide secțiile de votare până la ora 6,00 a zilei de duminică.

Justiția spaniolă a ordonat închiderea școlilor și a altor localuri ce pot fi utilizate duminică pentru votare în cadrul referendumului. Ea a ordonat, de asemenea, poliției regionale (Mossos d’Esquadra) să supravegheze intrarea oricărui material electoral și, la nevoie, să-l confiște.

Începând de vineri seara, grupuri de cetățeni au început să ocupe sediile de votare, în principal școli, pentru a împiedica închiderea lor. Membri ai Mossos d’Esquadra îi vizitează pentru a-i informa că vor trebui să iasă până la ora 6,00 a zilei de duminică.

Polițiștii au primit totuși ordin să nu recurgă la forță. Guvernul central a desfășurat ca întăriri circa 10.000 de agenți ai poliției naționale și ai Gărzii Civile.

Autoritățile centrale spaniole au închis sâmbătă sistemul electronic de numărare a voturilor în Catalonia, în cadrul unor noi eforturi de a preveni desfășurarea, prevăzută pentru duminică, a unui referendum privind independența regiunii, relatează agenția DPA.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri