Caută
Close this search box.

Ronan Farrow, fiul Miei Farrow și al lui Woody Allen, este „cârtița” care l-a dat de gol pe Harvey Weinstein

Abuzurile sexuale comise de producătorul Harvey Weinstein au fost timp de decenii un „secret” știut de toată lumea. Actori ca Matt Damon, Russell Crowe, Ben Affleck sau regizorul Tarantino au aflat din surse sigure scandalurile în care a fost implicat producătorul și totuși ei au optat pentru a menținea tăcerea asupra acestor fapte, relatează online ziarul spaniol ABC.

Cel care s-a ocupat de dezvăluirea abuzurilor lui Weinstein a fost Ronan Farrow, singurul fiu biologic al lui Woody Allen și Mia Farrow, angajat ca reporter de investigație la revista The New Yorker, relatează Agerpres.

După publicarea mărturisirilor a peste 30 de actrițe și modele, prin care se numără și Angelina Jolie și Gwyneth Paltrow, multe femei și-au făcut auzite vocile pentru a denunța public că au fost abuzate sau violate de producătorul Weinstein.

Ronan Farrow a avut însă un motiv personal pentru a-l demasca pe unul din principalii aliați ai tatălui său.

Timp de o perioadă scurtă, Woody Allen a fost ocolit de Hollywood din cauza unor denunțuri de abuzuri din partea fostei sale soții, Mia Farrow. Regizorul newyorkez a rămas astfel fără finanțator pentru a-și produce filmele. Deși industria filmului i-a întors spatele, Woody a găsit pe cineva care să mizeze pe el, nimeni altul decât Harvey Weinstein, cu care a început o colaborare prolifică, culminată cu una din capodoperele sale „Bullets over Broadway” (1994).

Crescut într-un climat familial complex, cu acuzații de pedofilie lansate împotriva tatălui său de mama și de sora sa, Ronan Farrow a decis să lanseze o investigație asupra practicilor scandaloase în care era implicată industria de la Hollywood, avându-l ca epicentru pe Harvey Weinstein.

Farrow a încercat să publice reportajul la postul NBC, care a fost însă respins „din lipsă de consistență”.

Ulterior el a aflat că doi jurnaliști de la The New York Times urmăreau același fir și că aflaseră aceleași fapte pe care le descoperise și el. Farrow s-a adresat astfel ziarului, punându-și în aplicare răzbunarea, denunțându-l pe „binefăcătorul” tatălui său și criticând întreg sistemul. Este o poveste reală care merită un film câștigător de Oscar, încheie ABC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri