Caută
Close this search box.

ŞOC în Europa: Partidul lui Trump al Cehiei câştigă alegerile parlamentare

Mișcarea populistă ANO a miliardarului Andrej Babis, supranumit „Trump al Cehiei”, a câștigat detașat alegerile parlamentare, profitând de neîncrederea cehilor față de clasa politică din țara lor și de „ordinele de la Bruxelles”, transmite AFP.

FOTO: EPA

Scrutinul, desfășurat vineri și sâmbătă, a consemnat de asemenea progresul spectaculos al partidului de extremă dreapta SPD, antiimigrație și anti-UE, și al unei formațiuni antisistem, Partidul Pirat, conform rezultatelor oficiale publicate după numărarea buletinelor de vot în 99,9% din secțiile electorale.

ANO („Da”, în cehă), care s-a pronunțat în campanie contra corupției, primirii de imigranți și zonei euro, obține 29,7% din voturi, adică 78 de mandate în camera inferioară, ce numără 200 de membri.

În mai multe rânduri, acesta a subliniat că el este „pro-european”. „Nu știu de ce cineva spune că suntem contra Europei”, a insistat Babis, adăugând: „nu reprezentăm o amenințare pentru democrație”.

„Suntem pregătiți să luptăm pentru interesele noastre la Bruxelles, noi facem parte integrantă din UE și din NATO”, a continuat el, înainte de a invita Uniunea să „înceteze să vorbească de o Europă cu două viteze”.

Andrej Babis nu a oferit vreun indiciu, potrivit Agerpres, privind componența unei coaliții sau a guvernului, declarând că a propus negocieri tuturor partidelor intrate în parlament și așteaptă reacția acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri