Caută
Close this search box.

Spaniolii în stradă, împotriva intenţiei de declarare a independenţei Cataloniei

Manifestaţii de amploare împotriva intenţiilor de declarare a independenţei Cataloniei se desfăşoară la Barcelona. Participanţii vor unitatea Spaniei, iar la finalul mitingului este programată citirea unui manifest de către fostul preşedinte al Parlamentului European, Josep Borrell şi de către câştigătorul premiului Nobel pentru literatură, Mario Vargas Llosa.

Societatea civilă catalană a convocat duminică demonstraţia împotriva independenţei Cataloniei, informează presa internaţională.

O parte dintre participanţi au asupra lor steaguri ale Spaniei şi Cataloniei şi scandează: ”Nu vă lăsaţi păcăliţi, Catalonia face parte din Spania”, totodată, ei au solicitat închiderea liderului catalan, Carles Puigdemont.

Forţele pro-unioniste speră ca manifestaţia de duminică să aibă impact, după ce o serie de mari companii, inclusiv două bănci din Catalonia, au anunţat că-şi vor muta sediul în alte părţi ale Spaniei, pentru a continua să aibă acces la piaţa liberă a UE în cazul secesiunii.

Mariano Rajoy, premierul spaniol, a declarat că nu ar exclude folosirea puterilor constituţionale pentru a îndepărta statutul autonom al Cataloniei, dacă aceasta şi-ar revendica independenţa, informează Reuters.

Bogata regiune din nord-estul Spaniei, ce are propria sa limbă şi cultură, a organizat un referendum la data de 1 octombrie privind independenţa sa, deşi acesta a fost catalogat ilegal de Curtea Constituţională spaniolă.

Până în prezent, Rajoy a fost vag în privinţa posibilei utilizări a articolului 155 al Constituţiei ce l-ar putea autoriza să elimine Guvernul regional şi să solicite noi alegeri locale.

În cadrul unui interviu pentru ziarul spaniol El Pais, Rajoy a fost întrebat dacă s-ar folosi de articolul 155, el a răspuns: ”Nu exclud absolut nimic ce este în cadrul legii. Ideal, nu ar trebui să fie necesară implementarea soluţiilor extreme, dar pentru ca asta să nu se întâmple lucrurile trebuie să se schimbe”.

Sâmbătă manifestanţii s-au adunat în piaţa Puerta del Sol din Madrid, în cadrul unei demonstraţii paşnice pro-unităţii regiunii catalane cu Spania.

Cei care au participat la miting au avut panglici legate în zona gurii pe care şi le-au îndepărtat la cinci minute după miezul nopţii pentru a mima ”un strigăt silenţios” de protest unificat.

În Barcelona, s-au organizat alte demonstraţii în care oamenii solicitau iniţierea unui dialog politic.

Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum proindependenţă considerat neconstituţional de către Madrid şi UE.

Acţiunile poliţiei, care potrivit autorităţilor catalane au cauzat rănirea a 900 de persoane, au fost condamnate de organizaţiile pentru drepturile omului, fiind catalogate drept un exemplu de folosire excesivă a forţei împotriva populaţiei civile.

Autorităţile catalane au anunţat că Parlamentul catalan se va reuni luni, deşi Curtea Constituţională de la Madrid a suspendat, într-o măsură preventivă, reuniunea Legislativului regiunii Catalonia care ar urma să valideze rezultatul controversatului referendum proindependenţă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri