Comisia Europeană a îndemnat luni guvernul spaniol și pe secesioniștii catalani „să treacă rapid de la confruntare la dialog” și a denunțat folosirea violenței în timpul referendumului asupra independenței Cataloniei care a avut loc duminică, informează AFP și Reuters.

„Le cerem tuturor actorilor pertinenți să treacă rapid de la confruntare la dialog”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului european Margaritis Schinas, în timpul unui briefing de presă la Bruxelles. „Violența nu poate fi niciodată un instrument în politică”, a adăugat el.

Cabinetul președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cel al premierului spaniol Mariano Rajoy au fost în contact duminică, iar o convorbire telefonică este prevăzută între cei doi pentru luni după-amiaza, a precizat Schinas.

Cu toate acestea, executivul european „nu poate juca un rol în acest stadiu”, într-o mediere, a precizat el, în condițiile în care secesioniștii catalani și susținătorii referendumului i-au cerut Bruxellesului să medieze situația.

Comisia Europeană „are încredere în ‘leadership’-ul premierului Mariano Rajoy pentru a gestiona această procedură dificilă, în respectul absolut al Constituției spaniole și al drepturilor fundamentale ale cetățenilor care sunt stipulate acolo”, a continuat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Executivul european a subliniat de mai multe zile, de când sporeau tensiunile în jurul referendumului asupra independenței Cataloniei, că subiectul este „un dosar intern al Spaniei, care trebuie gestionat în linie cu ordinea constituțională” a țării.

El a amintit de asemenea „doctrina” Comisiei Europene: în cadrul unui referendum legal, teritoriul care se declară independent „se va pomeni în afara UE”.

Întrebat de ce Comisia Europeană nu a făcut apel mai devreme la dialog, Margaritis Schinas a răspuns că executivul european a așteptat să aibă toate faptele la dispoziție. „Reacționăm atunci când avem toate elementele pentru a ne putea exprima”, a explicat purtătorul de cuvânt.

53 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =