În ianuarie 2015, foștii miniștri Codruț Șereș (Economie) și Zsolt Nagy au fost condamnați la 4 ani și 8 luni închisoare și, respectiv, 4 ani, în dosarul privatizărilor strategice.
Aceștia au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT pentru aderare la un grup infracțional organizat cu caracter transnațional și trădare prin transmitere de secrete.
Acuzațiile se referă la privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, vânzarea unui pachet de 8% din acțiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA București și SC Avioane SA Craiova aflate în portofoliul Ministerului Economiei, consultanță în vederea privatizării SN Radiocomunicații SA.
De asemenea, ei au fost acuzați și în legătură cu adjudecarea licitației pentru asigurarea consultanței în vederea restructurării și privatizării CN Poșta Română, selectarea prin licitație a consultantului internațional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acțiunile deținute de statul român la Romtelecom.