Caută
Close this search box.

Planul malefic din spatele atacului din New York. Cum a fost inspirat atacatorul de ISIS și de ce riscă pedeapsa cu moartea

Atacul terorist din New York din seara de Halloween a fost plănuit în urmă cu un an. Anchetatorii au aflat noi detalii despre cum Sayfullo Saipov, găsit vinovat de procurori, și-a gândit fiecare mișcare. Cetațeanul din Uzbekistan, în vârstă de 29 de ani, a dat declarații agenților federali în spital, dintr-un scaun cu rotile, și a recunoscut că s-a inspirat din videoclipurile de propagandă ale statului islamic. Saipov a fost pus sub acuzare de procurori pentru terorism și acte de violență, după ce a provocat moartea a opt persoane și rănirea a altor 13 oameni.

Atacatorul din New York, Sayfullo Saipov, în vârstă de 29 de ani, a renunțat la dreptul său de a păstra tăcerea și s-a autoincriminat. El a acceptat să vorbească cu anchetatorii, fără a fi reprezentat de un avocat, chiar la spitalul Bellevue Hospital Center din Manhattan, unde a fost spitalizat după ce a fost împușcat de un polițist în abdomen, înainte de a fi arestat.

Saipov a mărturisit autorităților că a închiriat camionul implicat în atac pe 22 octombrie și că a efectuat mai multe probe cu aceasta înainte să acționeze. El s-a dovedit un student meticulos al propagandei ISIS, după ce a detaliat cum a fost inspirat de un videoclip al grupării teroriste.

Anchetatorii au descoperit numeroase dovezi în acest sens chiar pe telefonul său. Saipov deținea mii de imagini și filme propagandistice legate de ISIS, inclusiv clipuri video care arată cum prizonierii ISIS sunt decapitați, loviți din plin de un camion sau împușcați în față. Mai mult, Sayfullo Saipov a cerut permisiunea de a afișa însemnele statului Islamic și în camera sa de spital.

Tot în cursul audierilor, Saipov le-a mărturisit anchetatorilor că a ales Halloweenul pentru momentul atacului, deoarece credea că mai mulți oameni ar fi pe stradă iar atacul va fi unul de amploare. Intențiile sale au fost să lovească Podul Brooklyn, în partea de sud a Manhattanului.

Eligibilitatea pentru pedeapsa capitală

Procurorii federali au depus miercuri acuzații grave în numele lui Saipov, printre care oferirea de sprijin material și resurse unei organizații teroriste străine, mai exact ISIS, și acte de violență și distrugerea unui autovehicul, cauzând moartea a opt persoane.

Potrivit procurorului federal Joon Kim, primul cap de acuzare îl poate încadra pe Saipov la închisoare pe viață, în timp ce al doilea îl poate încadra la pedeapsa capitală, dacă va fi condamnat. Autoritățile nu exclud ca alte capete de acuzare să fie adăugate ulterior.

„Analizând diferitele componente ale atacului – cum a obţinut vehiculul, cum avea arme suplimentare în interior – este clar că suspectul era un adept al propagandei Stat Islamic, prin intermediul media sociale şi a instruirii tactice”, a spus Kim.

Locul unde va fi transferat Saipov după spitalizare este încă necunoscut. Între timp, FBI a anunţat că l-a chemat la audieri pe uzbecul Mukhammadzoir Kadirov, în vârstă de 32 de ani, în legătură cu atacul din cartierul Manhattan, fără a oferi detalii suplimentare.

Opt persoane au murit, iar alte 13 au fost rănite, după ce un bărbat în vârstă de 29 de ani a intrat cu o maşină închiriată pe o pistă de biciclete din New York, apoi a intrat în coliziune cu un autobuz şcolar, înainte de a fi împuşcat şi reţinut de către poliţişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri