Caută
Close this search box.

Iași: Lanț uman pentru urgentarea autostrăzii Ungheni-Iași-Târgu Mureș

Aproximativ 1.500 de persoane au protestat, astăzi, la Iaşi, solicitând demararea proiectului autostrăzii Ungheni – Iaşi – Tg Mureş.

Organizatorul acţiunii de la Iaşi, Cătălin Urtoi, a precizat că scrisoarea de intenţie a fost înaintată la 94 de politicieni din judeţele care ar urma să fie străbătute de autostrada A8 şi dintre aceştia doar 25% au răspuns favorabil, transmite Radio Iași.

Totodată, astăzi, au fost strînse semnături de la participanţii la eveniment, document care va fi înaintat Guvernului şi Parlamentului.

Printre protestatari s-au aflat şi primarul Mihai Chirica şi parlamentari PSD, PNL, PMP şi USR. Unii dintre aceştia le-au şi vorbit celor prezenţi.

”Vă felicit că nu cedaţi, trebuie să fim conştienţi fiecare de misiunea pe care o avem. Cine a avut de înţeles o să înţeleagă”, le-a spus edilul manifestanţilor.

”Pe noi este presiunea să facem autostrada. Apreciem ceea ce face societatea civilă. Parlamentarii PSD susţin proiectul”, a spus şi Camelia Gavrilă (PSD).

Pe un panou instalat pe pietonalul Ştefan cel Mare, oamenii au scris mesaje precum ”Moldova e în Europa şi vrea autostradă”, ”Pe lângă autostradă vrem şi tren de mare viteză”, ”Autostrada Unirii pentru toţi”.

Participanţii au format un lanţ uman pe pietonalul Ştefan cel Mare pe o lungime de câteva sute de metri şi au cântat Imnul naţional.

Foto: Radio Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri