Aproape 7.500 de noi cazuri de cancer de sân au fost diagnosticate în acest an, în fiecare zi, 21 de femei aflând că suferă de această afecţiune, potrivit unui studiu al Coaliţiei pentru Sănătatea Femeii. De asemenea, evaluările făcute de organizaţie arată că 70% din costurile generate de cancerul de sân sunt reprezentate de concediile medicale sau de prestaţiile sociale pentru handicap şi doar 30% sunt costuri medicale.

Coaliţia pentru Sănătatea Femeii a lansat studiul ”Povara cancerului de sân în România. Beneficiile investiţiei într-un program de screening pentru cancerul de sân”, realizat în perioada mai – septembrie 2017, de echipa de consultanţă Deloitte, informează News.ro.

Potrivit documentului, în 2017 s-au înregistrat deja 7.449 de noi cazuri, 21 de femei fiind nou diagnosticate cu cancer de sân în fiecare zi.

”Populaţia unui oraş de mărimea oraşului Buzău sau populaţia feminină dintr-un oraş de mărimea oraşului Ploieşti are sau a avut cancer de sân – 1,4% din populaţia adultă feminină. Numărul anual de decese ca urmare a cancerului de sân este de 3.468. La fiecare 3 ore, o femeie moare de cancer de sân în România”, se arată în studiul citat.

Acesta a relevat faptul că, cel mai frecvent, în România cancerul de sân apare la femei cu vârsta cuprinsă între 55-65 ani, din mediul urban, care sunt căsătorite şi au studii medii.

”În anul 2017, jumătate din femeile cu cancer de sân se afla sub vârsta de pensionare, rata medie de ocupare a acestora fiind de aproximativ 70%”, se mai arată în studiul Coaliţiei pentru Sănătatea Femeii.

Din păcate, pacientele fac, în medie, 69 kilometri pentru investigaţii de specialitate sau tratament, iar peste 13,8 %  din paciente călătoresc mai mult de 200 de kilometri.

Potrivit realizatorilor,  studiul reprezintă primă analiză socio-economică cu privire la impactul pe care cancerul de sân îl are asupra femeilor din România, dar şi asupra sistemului medical şi mediului economic. De asemenea, analizează care sunt investiţiile necesare şi beneficiile generate de implementarea unui program naţional de screening pentru cancerul de sân.

„Cancerul de sân este în prezent o boală vindecabilă, dar în România anului 2017, la fiecare trei ore, o femeie pierde lupta cu această boală. Acest studiu ne arată, cu cifre bine susţinute, că introducerea unui program de screening pentru cancerul de sân ar avea efecte benefice atât pentru bugetul naţional cât şi pentru miile de femei care vor primi şanse în plus la viaţă”, a declarat Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea, inţiatorul Coaliţiei pentru Sănătatea Femeii.

Costurile totale generate de cancerul de sân pentru bugetul naţional la nivelul anului 2017, au fost de peste 1,2 miliarde lei, ceea ce reprezinta 0,16% din PIB, pentru un număr de circa 115.000 paciente care au sau au avut cancer de sân.

Pentru a avea un tablou complet al acestei boli, au fost analizate atât costurile medicale, (costurile cu serviciile oferite în asistenţă medicală primară, ambulatoriul de specialitate, spital, costurile de tratament oncologic şi costurile cu reconstrucţia mamară) cât şi cele societale, generate de concediile medicale, prestaţiile sociale pentru handicap, productivitatea pierdută prin incapacitate temporară de muncă, handicap şi deces prematur la vârsta activă şi costurile adiacente ale aparţinătorilor pacientelor.

Studiul a evidenţiat faptul că 70% din costurile generate de cancerul de sân sunt costuri societale şi doar 30% sunt costuri medicale.

Investiţia anuală directă necesară implementarii unui program naţional de screening populaţional organizat, cu o rată de participare de 70%, se estimează că va ajunge până la 29 de milioane de euro pe an, la care se mai adaugă 20% reprezentând costurile de promovare şi management ale programului.

Beneficiile implementării unui astfel de program sunt atât de natură financiară, prin eficientizarea cheltuielilor cu fiecare pacient, cât şi societală, prin impactul pozitiv social şi uman.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 6 =