Lui Ionel i-a ieşit un coş în frunte. Faptul n-ar trebui să suscite cine ştie ce interes. În definitiv, în ultimele decenii, pe fruntea patriei noastre au apărut mii de coşuri. Și după ’90 au dispărut de parcă nici n-ar fi fost. Totul se vindecă, inclusiv avântul economic.
Ţara noastră e mare, iar tânărul Ionel e doar o părticică mică a ei. Ţara noastră vine din vremea lui Burebista (când, apropo, existau câteva coşuri de nuiele, aduse de greci), iar Ionel a venit pe lume abia acum paişpe ani şi păşeşte triumfal prin pubertate. Ca noi toţi, de altfel…
Coşul lui Ionel pare un coş aidoma oricărui altul. A doua zi însă, lângă primul coş mai apare unul. Nu iese cu spirt, nu se lasă stors, e imun la alifii. Colac peste pupăză, a treia zi, ţuşti, al treilea coş. În afară de Ionel, toată lumea este indiferentă, ca la anunţul unor alegeri sau al unei noi remanieri. Nimeni nu tresare, nu clipeşte, nu se miră. O nouă zi, un nou coş.
Curând însă, oamenii bagă de seamă că spuzeala de pe fruntea lui Ionel alcătuieşte litere, cuvinte, o propoziţie. De-abia acum fenomenul devine interesant, desigur pentru ştiutorii de carte.
Ce scrie? Fleacuri: „Îmi trebuie bani pentru şcoală!”. Se-adună lumea, televiziunile, poliţia, pompierii. Vine o comisie de savanţi care confirmă că pe fruntea lui Ionel scrie ceva coerent şi încearcă, timp de o jumătate de ceas, să şteargă textul cu o perie de sârmă. „Ce i-aţi dat, doamnă, copilului să mănânce?”, o întreabă şeful comisiei pe mama speriată. Că veni vorba, la noi în ţară e o regulă: când te întreabă ceva o comisie trebuie musai să răspunzi, altfel râde lumea de tine. „Supă i-am dat”, zice mama. „Aha. Şi ieri?” „Supă”. „Aha. Dar alaltăieri?” „Nişte supă”.
Asta e, fenomenul e fenomen. Într-o săptămână, pe fruntea lui Ionel, „Îmi trebuie bani pentru şcoală!” se schimbă în „Îmi trebuie bani pentru medicamente!”. Televiziuni, pompieri, comisie. „Tot supă?”. “Tot”. „Şi ieri, doamnă?”. „Supă”. Savanţii dau din umeri. Tot ce pot face este să aducă o perie de sârmă mai mare, în timp ce pompierii desfăşoară furtunul. Ionel fuge înspăimântat să-şi ascundă coşurile ştiutoare de carte și cam mofturoase într-un gang.
În zilele ce urmează îi apar pe frunte, la rând, „Îmi trebuie bani pentru mâncare!”, „Îmi trebuie bani pentru haine!” şi „Îmi trebuie bani pentru căldură!”. Mama lui Ionel e cam disperată. Dar comisiile și mai apoi chiar o scrisoare de la Guvern o liniştesc. „Astea sunt numai problemele vârstei, doamnă. Hormonii. O să crească, o să devină adult responsabil şi-or să-i treacă…”
