Caută
Close this search box.

După măsurile fiscale de miercuri, leul, în cădere liberă spre minimul istoric

Moneda românească e în cădere liberă de miercuri, zi în care Guvernul  Tudose a aprobat noile măsuri din Codul Fiscal, contestate masiv și la unison de firme, ONG-uri, economiști, sindicate, patronate, și chiar de președintele Klaus Iohannis. Leul a atins cea mai slabă cotație a sa din ultimii 5 ani și 3 luni, amenințând chiar să atingă, curând, un nou minim istoric în raport cu moneda europeană, după cel din 3 august 2012.

Banca Națională a anunțat, vineri, 10 august, un curs de schimb euro/leu de 4,6390, cotație care nu a mai fost atît de slabă pentru leu din ziua de 3 august 2012. Atunci, cifra de 4,6481 lei/euro a devenit și a și rămas până în prezent maximul istoric pentru Euro și, evident, minimul istoric al leului.

Totuși, față de dolarul american, leul a recuperat (foarte puțin) teren, în condițiile în care moneda de peste ocean a fost cotată la 3.9803, cu 0,16% mai puțin față de joi, 9 august. (foto: digi23.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri