Magnanews.ro își propune să readucă în spațiul public, portrete reprezentative ale eroilor anticomuniști. Astăzi, Vasile Motrescu, fragmente din jurnal de pribeag.

Vasile Motrescu a trăit o viață zbuciumată, subminată de îndoieli, adusă de multe ori în pragul nebuniei. Și-a plătit neadaptarea cu moartea. A trăit represiunea directă, violentă, politică. A trăit fugar în propria lui țară. Opoziția față de regimul comunist se manifesta fățiș în Bucovina acelor ani.

Accesul prin Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității la documentele fostei poliții politice, a însemnat un pas uriaș în descifrarea unei epoci  pline de enigme. Rezistența anticomunistă cu arma în mână. Din realitatea dosarelor și prin declarațiile martorilor s-au înfiripat biografiile unor oameni bravi, dar cel mai important s-a putut rescrie istoria.

Vasile Motrescu s-a născut în octombrie, 1920 în comuna Vicovu de Jos din județul Suceava într-o familie de țărani simpli. De menționat este faptul că studiile sale nu depășesc mai mult de șase clase primare, iar ocupația de bază a fost cea de agricultor. Asta până la începutul celui de-al doilea Război Mondial, iar din acestă perioadă se cunosc puține date în legătură cu activitatea sa. În anul 1944 s-a înrolat pentru prima oară într-un grup de partizani și anume fosta grupare Macoveiciuc, aflată sub protecia comandamentului româno-german din Câmpulung Moldovenesc. Datorită acestor activități este nevoit să se asundă de teama trupelor sovietice care îl luaseră deja în vizor. De-alungul acestor ani face parte din mai multe grupuri de partizani, cum ar fi cea a lui Constantin Cenușă, Gavril Vatamaniuc, frații Chiaș. După anul 1955, Vasile Motrescu dcide că e mai bine să lupte de unul singur și se desparte de ultimul grup de partizani.

Eroul tragic al rezistenței anticomuniste

Inteligența ieșită din comun și abilitatea de a anticipa evenimentele, l-au făcut pe Motrescu să fie un pion important pentru securitate. În anul 1951 s-a predat de bună voie agenților și a devenit angajat al securității, ceea ce a însemnat pentru patriotul din munții Bucovinei o reală prăbușire morală. Prima sa misiune a constat în infiltrarea  în grupul de partizani din care făcuse și el parte la un moment dat. Deși a semnat pactul cu securitatea, Vasile Motrescu nu și-a trădat niciodată frații. Istoricii spun chiar că el este eroul tragic al rezistenței anticomuniste. Inițial a crezut în promisiunile securității, dar mai apoi și-a dat seama că aceștia nu sunt decât niște criminali fără scrupule, onoare și cuvânt.

Trădat și condamnat la moarte

Din însemnările pe care le descifrăm În jurnalul lui V.M. aflăm că în toți acești ani de zbucium și de chin, de război psihologic, teroare și abuz, Securitatea devenea cu fiecare zi ce trecea, dușmanul de moarte al lui și al tuturor partizanilor. Faptul că n-a vrut să-și trădeze frații a atras asupra sa o ură de nestăpânit din partea Miliției, iar prinderea sa devenise o misiune prioritară pentru autorități. Valeria și Gavril Sfichi, ultimele gazde ale fugarului sunt și cele care l-au trădat în anul 1958. A fost ridicat de securiști din casa lor, legat și duus la postul miliției, apoi transferat la Penitenciarul Botoșani unde a primit sentința. Condamnat la moarte prin împușcare, ceea ce s-a și întâmplat pe data de 29 iulie 1958.

File din jurnal

 

Sursa: Arhiva CNSAS

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 7 =