Caută
Close this search box.

Rasism și mârlănie nord-irlandeză

Inadmisibil și incalificabil. Arbitrul român Ovidiu Hațegan, care a condus meciul Irlanda de Nord – Elveția (0-1) din preliminariile Campionatului Mondial, este ținta unui atac rasist extrem de murdar și violent, venit din Irlanda de Nord, doar pentru că echipa gazdă a fost învinsă pe teren propriu dintr-un penalty acordat (justificat sau nejustificat, nu mai contează acum) de conducătorul jocului.

Tocmai de aceea se numește arbitrul ”conducător al jocului”, pentru că deciziile sale sunt inatacabile pe teren sau după, iar dacă el greșește sau nu, aceasta o stabilesc forurile internaționale competente, iar arbitrul poate suporta consecințe mai mari sau mai mici.

Numai că în Marea Britanie ”regulile” sunt altele. În Irlanda de Nord, spre pildă, soția unui fotbalist oarecare își poate permite absolut orice, jignind visceral și insultând violent un om care și-a făcut numai datoria, atenție, și-a făcut-o mai bine sau mai puțin bine. Nu mai contează dacă a fost penalty la acest anonim Corry Evans, care – apropo – a și devenit celebru pe această cale. Probabil că nu a fost penalty, se mai fac greșeli în fotbal, dar asta nu justifică în niciun fel mizeriile rasiste debitate de o femeie agresivă și lipsită de cea mai elementară educație, doar pentru că ea ar fi britanică din Irlanda de Nord (desigur).

Așadar, consoarta anonimului fotbalist Corry Evans s-a supărat și s-a transformat în justițiar divin atunci când arbitrul l-a penalizat pe soțul său, acordând penalty și cartonaș roșu la o intervenție a anonimului fotbalist în propriul său careu. Sunt mii de greșeli în fotbal, cei vinovați plătesc pentru ele. Dar arbitrul este suveran în teren, după care – dacă este cazul – are cine, oficial, să îl pedepsească.

”Țigan român nenorocit! Cu siguranță că o rudă de-a ta împuțită trăiește în Irlanda de Nord!”, a scris această needucată pe Twitter.

Decizia arbistrului român a fost criticată de toată lumea în Irlanda de Nord , fapt care, până la un punct, este normal. dar de aici până la acest atac rasist, incredibil de violent, e cale cât până la stele. Aș dori să subliniez ceva foarte important:

A FI ȚIGAN NU E NICIO RUȘINE. Dimpotrivă, poate fi adesea o calitate autentică, una – în opinia strict personală – mult mai autentică decât aceea de a fi, spre pildă, britanic. De asemenea, a fi ȚIGAN ROMÂN IARĂȘI NU ESTE NICIO RUȘINE. Arbitrul Hațegan, foarte bine cotat de ani buni în fotbalul intern și internațional, nu este țigan – sau rom – dar putea foarte bine să fie și l-am fi stimat la fel de mult. Toți avem prieteni romi, iar unii dintre ei au realizări de-a dreptul excepționale, în varii domenii. Nu asta este problema. Și nici dacă Hațegan ar fi sau nu ar fi rom. Dar modul în care s-a exprimat o ființă pretins educată, o femeie din Marea Britanie  care a dovedit că este cu mult sub nivelul oricărui rom, este cu totul inadmisibil. ”NENOROCIT” și ”ÎMPUȚIT” sunt epitete care nu au ce căuta, în niciun fel, în caracterizarea unui semen de-al nostru, indiferent dacă sau cât de mult ar fi greșit el în exercițiul funcțiunii. Este rasismul cel mai brutal și condamnabil, dacă ne putem permite această licență, de vreme ce orice fel de rasism este brutal și condamnabil.

Și un ultim exemplu: la turenul final al Campionatului Mondial din 2006, în Germania, arbitrul englez Graham Poll nu l-a eliminat pe croatul Simonic la al doilea cartonaș galben ! Incredibil, nu-i așa?  Eroare gravă, pe care nu o fac nici începătorii care arbitrează meciuri de copii. Era o partidă decisivă pentru calificarea din grupe, Australia-Croația, iar Simonic a asteptat al treilea cartonaș galben pentru a ieși din  teren. Caz fără precedent în istoria fotbalului. Și foarte elocvent pentru ”valoarea” britanicilor în fotbal și/sau arbitraj. Ca să nu mai lărgim discuția.

PS. Aflăm din reputatul cotidian ”Gazeta Sporturilor” că textul de pe Twitter al soției fotbalistului nord-irlandez suna, foarte exact, în felul următor (ne cerem scuze pentru reproducerea unei asemenea mizerii) :  „Curvă de țigan român. Și când te gândești că Irlanda de Nord a găzduit probabil una dintre rudele lui urât mirositoare. Curvă nerecunoscătoare”.

Eleganță, distincție și rafinament britanic, nu-i așa ?

Fără alte comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri