Caută
Close this search box.

Incidente la protestele din Bucureşti: Doi manifestanţi, ridicaţi de jandarmi

Bucureştenii s-au strâns, duminică seara, în Piaţa Victoriei, fiind nemulţumiţi de proiectul legilor justiţiei şi de adoptarea OUG privind măsurile fiscale.

FOTO: Mediafax

Peste 1000 de protestatari au ajuns la sediul PSD, traficul pe şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei fiind restricţionat.

Două persoane care participau la protestul din faţa sediului PSD au fost ridicate de jandarmi, după ce ar fi refuzat să se legitimeze. Aceşti au fost duşi la secţia de poliţie, unde urmează se li se stabilească identitatea, potrivit Jandarmeriei Capitalei.

Protestatarii au aruncat cu suluri de hârtie igienică spre sediul PSD, moment în care au intervenit jandarmii şi i-au urcat în dubă.

La momentul plecării către PSD, protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii, din cauza că oamenii ar fi încercat să meargă pe şosea.

„Din cauza piloului 2 de pensii, că au tăiat contribuţia de la pilonul 2 pensii, din cauza preţurilor, au crescut preţurile, combustibil, mâncare, şi din cauza legilor justiţiei”, spune Lucian Şelaru, 35 ani.

„Pentru legile justiţiei, că în Monitorul Oficial s-a publicat deja noul cod fiscal. Doar Avocatul Poporului ar putea face ceva, dar nu cred, că e tot de al lor”, susţine un protestatar de 63 ani.

„Vis-a-vis de măsurile care s-au luat faţă de aşa-zisa revoluţie fiscală. Ne vor afecta treptat. Trebuie tăiat răul de la rădăcină, trebuie să luăm atitudine civică. Inflaţia e în creştere, preţurile deja au crescut”, susţine Dan Baicu, 46 ani, potrivit Mediafax.

Mii de oameni protestează şi în marile oraşe ale ţării, faţă de proiectul legilor justiţiei şi faţă de modificările aduse Codului Fiscal, cei mai mulţi fiind în Cluj-Napoca şi Timişoara.

Peste 1.000 de persoane au ieşit în stradă în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca având steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje precum „Vrem justiţie, nu corupţie”, „Noi în frig, hoţii la răcoare”, „Pentru al ţării viitor, Liviu Dragnea scriitor”, „Ziua sunt corporatist, dar seara #rezist”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri