Caută
Close this search box.

Mai sunt opt zile până la debutul Târgului de Carte Gaudeamus

Au mai rămas doar 8 zile până la debutul celui mai aşteptat eveniment anual din industria cărţii, de aproape un sfert de veac, prea repede scurs: Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură!

Iniţiat şi organizat de Radio România, Gaudeamus, „cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio” – va avea loc în intervalul 22 – 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo.

Invitatul de onoare al ediţiei cu numărul 24 este Comisia Europeană, prezentă la târg cu un stand generos şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg, de toate vârstele, informează organizatorii.

Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus 2017 va fi binecunoscutul dramaturg și jurnalist Matei Vișniec.

Sute de mii de titluri, multe disponibile în premieră, peste 800 de evenimente editoriale şi profesionale, derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, personalităţi ale peisajului cultural naţional, numeroase ateliere de creaţie şi evenimente dedicate celor mai tineri vizitatori, constituie reperele majore ale acestei ediţii.

Deschiderea oficială a ediţiei 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură va avea loc miercuri, 22 noiembrie, la ora 12.00.

Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public vor avea accesul gratuit: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, bibliotecari, profesionişti din domeniile editorial/educaţional, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupuri organizate. Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru

Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri