Caută
Close this search box.

Primarii, nemulţumiţi de revoluţia fiscală. Primăria Iaşi încearcă să blocheze ordonanţa

Mihai Chirica

Primăria Iași încearcă să blocheze „revoluția fiscală”. Declarația a fost făcută chiar de primarul municipiului.

FOTO:i.ytimg.com

„Se încalcă în mod flagrant cadrul de legalitate privind autonomia locală. Autoritățile locale trebuie consultate privind modul de repartizare a resurselor”, a spus Mihai Chirica, primar PSD.

„Ne vedem în situația de a ne adresa Avocatului Poporului, vom cere și sprijinul Înaltei Curți de Casație și Justiție și Ministerului Justiției, care pot face demersuri la CCR ca să blocheze ordonanța, sau găsirea unei soluții rezonabile care să acopere deficitul”, a spus el.

„Impactul e foarte mare, zeci de milioane de euro prejudiciu pentru bugetul local in 2018, deci peste 40% din veniturile proprii. Nu ne-a întrebat nimeni cum ne plătim datoriile la banci, suntem în etapa de cofinanțare a unui program european, precum și asupra celorlalte credite pe care le avem de sustinut. Nu ne-a întrebat nimeni ce facem cu investiții, angajamente pe care ni le-am asumat. Nu ne-a întrebat nimeni despre obligațiile față de educație, sănătate”, a mai spus edilul, citat de digi24.ro.

Chirica nu a fost convins de compensațiile promise de Guvern, astfel încât muncipalitățile să nu aibă un buget mai mic anul viitor.

„Nu poți ieși pe sticlă să spui: o să vă mai dăm. Din ce știe cel mai puțin pregătit contabil, nici 4% nu acoperă ce face ordonanța. Nu putem discuta de 3%. Ce e asta, că vă dam 3%?”, a spus Chirica.

El a daugat că nu este singurul primar care gândește astfel:

„Pentru alte localități, impactul e distructiv”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri