Si iata ca uzantele diplomatice, fie ele oricat de legiferate, teoretizate si practicate, mai duc si la situatii ceva mai insolite. Explicabil, atunci, ca roiul comentatorilor de tot felul sa se napusteasca pe anecdotica si sa brodeze scenarii si intrpretari proprii sau … impuse.

Zilele trecute, secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, a facut un scurt popas la Bucuresti, unde a inoptat, iar a doua zi pana-n pranz a pornit-o mai departe, la Washington cu avionul. De aici, intrebari de tot felul : de ce s-a oprit tocmai in Romania, de ce asa putin, s-o mai fi vazut si cu altcineva decat cei din poza, ce s-a vorbit etc. etc. Alte raspunsuri decat cele laconice, oferite de cele doua parti, sunt, cel putin deocamdata, hazardate, toate. Mihai Eminescu baga grija, intr-un articol, ca in politica externa a tarii, daca nu esti informat cum trebuie (si spunea chiar mai precis : din surse ale celor aflati la putere), mai bine nu te arunci in consideratii proprii, caci poti dauna intereselor tarii tale. Drept care, nu ar fi de glosat pe marginea semnificatiei acestui scurt desant neoficial american.

Dar daca tot a venit vorba…

N-avem cum sa uitam ca Statele Unite sunt astazi principalul – si de departe cel mai puternic – partener international al Romaniei. Relatiile si dialogul permanent trebuie sa fie prioritatea nr. 1 a demersului extern al politicii si diplomatiei romanesti. Problematica romano-americana si proiectele romanesti in materie trebuie documentate, evaluate , reactualizate in permanenta si cat mai minutios, oentru a putea fi puse prompt pe masa posibililor negociatori. Dar si mai important este ca la fiecare subiect din acest impresionant doasar, Romania sa aiba initiative, sugestii, scenarii, propuneri de solutii, variante, care sa-i foloseasca si ei, dar – neaparat – sa-l intereseze si pe importantul si mult prea ocupatul si suprasolicitatul interlocutor. Politologul George Friedman spunea in urma cu cativa ani, si chiar la Bucuresti, ca Statele Unite (care se invecineaza practic cu orice alt stat din lume, dar nu prin expansiune teritoriala, ci prin proiectie de influenta) este deschisa conlucrarii cu oricine, daca oferta prezinta interes si valoare. (Interesant este ca, in mod similar, un ziarist rus, cand l-am intrebat despre ce ar putea vorbi presedintele Putin cu omologul sau roman daca, ipotetic, s-ar intalni maine, mi-a replicat prompt: Dar voi aveti proiecte comune de propus?).

Sa revenim insa la scurtul ragaz al sefului diplomatiei americane la Bucurestiu. In precedenta etapa a turneului sau (alaturi de presedintele Trump), in Birmania, a discutat depsre criza umanitara si tranzitia democratica din aceasta tara. Generoase subiecte, dar nu stiu daca mai importante pentru Washington decat – fie doar si – aspectele militare ale Parteneriatului Strategic romano-american (ca sa nu vorbim si de cele economice , privitoare la contactele umane samd). Ma indoiesc ca avand in fata o propunere de agenda conssitenta de subiecte romano-americane pentru a fi macar trecute in revista, secretarul de Stat nu si-ar fi putut amana plecarea din Bucuresti cu vreo ora-doua.

Drept care s-a terminat ca in poezia lui Toparceanu, unde, dupa zarva facuta prin pasaretul padurii de accelerat, « Doar un pui de pitigoi,/Int-un varf de fag pitic/Sta cu penele vulvoi/Si, facand pe suparatul:/-Ce sa fie? Nu-i nimic./A trecut Acceleratul… «

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =