Caută
Close this search box.

45 kg și 1,60 m: fostul campion Michael Schumacher e de nerecunoscut

După patru ani de de la teribilul accident de schi suferit în stațiunea exclusivistă Meribel, din Alpii Francezi, pe 29 decembrie 2013, situația fostului star german al Formulei 1, Michael Schumacher, continuă să fie foarte gravă, el aflându-se într-o comă profundă.

Ziarul columbian „Las 2 Orillas” a anunțat că fostul pilot de Formula 1 cântărește în prezent doar 45 de kilograme, iar înălţimea lui a scăzut la 1,60 metri, cu 14 centimetri mai puţin decât înaintea cumplitului accident.

„Din păcate, este în comă, se luptă cu ultimele puteri pentru viaţa lui, dar nu credem că mai are prea multe şanse. Toţi cei dragi îl vizitează zilnic, este foarte dureros ce se întâmplă”, a declarat un membru al familiei Schumacher.

Michael Schumacher, acum în vârstă de aproape 49 de ani (dacă mai putem scrie așa),recordmanul absolut al curselor de Formula 1 câștigate (91) este ținut în viaţă de aparatele care îl ajută să respire, fiind monitorizat 24 de ore din 24 de medicii angajaţi special pentru el, la reședinţa familiei din Elveţia. Totuși, potrivit presei internaționale, familia fostului campion a decis transferarea sa la o clinică specializată din SUA.

Foarte interesant este că, deși aflat în această stare extrem de gravă, ”Schumi” încă stabilește recorduri mondiale. Monopostul Ferrari cu care el a cucerit, în 2001, a cincea și ultima sa victorie pe celebrul traseu de la Monte Carlo, a fost vândut la New York, într-o licitație, cu suma fabuloasă de 7,5 milioane de dolari, record absolut pentru vânzarea unei mașini Ferrari de Formula 1. (foto prosport.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri