Caută
Close this search box.

Militari rănţi în Irak şi Afganistan, cetăţeni de onoare ai Capitalei, la popunerea ministrului Apărării

Trei militari români care au fost răniţi în operaţiunile din Irak sau Afganistan ar putea primi, la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale (MApN), titlul de cetăţeni de onoare ai municipiului Bucureşti, numirea lor fiind pe ordine de zi a CGMB de miercuri.

Într-o solicitare adresată primarului Capitalei, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Viorel Fifor, subliniază că plutonierul major în retragere Dan Daniel Porumb, încadrat în gradul I de invaliditate – rănit în Irak, colonelul în retragere Dorin Petruţ, încadrat în gradul II de invaliditate, rănit tot în Irak şi caporal clasa a III-a Eugen-Valentin Pătru Stancu, gradul II de invaliditate, rănit în Afganistan, au avut o conduită remarcabilă şi fiecare dintre ei merită titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Bucureşti.

Solicitarea Ministerului Apărării Naţionale va fi discutată în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Potrivit expunerii de motive, Dorin Petruţ, născut în anul 1963, este eroul care, în timpul acţiunilor din Irak, în 11 septembrie 2007, într-un atac indirect al insurgenţilor cu proiectile reactive nedirijate asupra Victory Base Complex Bagdad, a salvat viaţa colegului său, un colonel britanic, protejându-l cu propriul corp, cu preţul unor răni grave, fiind în pericol să-şi piardă un picior. Pentru sacrificiul său, acesta a fost decorat cu Medalia „Non Article 5 NATO” şi i s-a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de„Comandor” pentru militari cu însemn de război, Emblema de Onoare a Armatei Române şi Emblema de Merit „În slujba păcii” clasa I.

De asemenea, tot în 2007, Daniel Porumb, care a împlinit 37 de ani anul acesta, se afla în misiune în Irak şi, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, transportorul amfibiu blindat în care se afla cu mai mulţi camarazi a fost implicat într-un incident în urma căruia au fost răniţi alţi trei militari. Acesta, care de 10 ani îşi petrece viaţa într-un scaun cu rotile, a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei Române, cu distincţia „Eroism, devotament şi demnitate”.

Eugen-Valentin Pătru, născut în anul 1989, a participat în anul 2014 la o misiune în Afganistan, executând o misiune de patrulare. Acesta a fost rănit în urma unui atac sinucigaş, cu un autovehicul capcană încărcat cu exploziv, care a intrat direct în maşina de luptă. Eugen-Valentin Pătru a fost diagnosticat cu traumatism la nivelul ambelor gambe, cu desprinderea ţesutului muscular, timpan perforat şi tulburări de vedere posttraumatice. A primit distincţia Emplema de merit „În slujba Păcii” şi i s-a acordat titlul onorific de veteran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri