Caută
Close this search box.

Premiile Colin. Nominalizările pentru cele mai bune cărți din fantastica românească

Cea de a VII-a ediție a Premiilor COLIN pentru fantastica românească va avea loc vineri 24 noiembrie 2017, în Sala Darclée din WORLD TRADE CENTER București, orele 19.30. Nume sonore precum Mircea Cărtarescu, Dănuț Ungureanu, Michael Haulică sau Sebastian A. Corn se află printre autorii nominalizați la premiile de anul acesta.

Cu acest prilej vor fi premiate cele mai bune cărți din fantastica românească.

„Premiile profesioniștilor din Fantastica Românească, „Vladimir COLIN“, ediția a VII-a, va aprecia volume de ficțiune și non-ficțiune ale autorilor români, publicate între ianuarie 2014 și decembrie 2016. De la ediția aceasta, premiile se vor numi simplu, COLIN, pentru a intra în galeria premiilor internaționale similare, așa cum am promis publicului român”, a declarat criticul Cătălin Badea-Gheracostea, organizatorul evenimentului.

Lista nominalizărilor a fost concepută de către Mircea Opriță și Cătălin Badea-Gheracostea; din juriu mai fac parte, cu același drept de vot, George Ceaușu, Marian Truță și Györfi-Deák György.

„Cele 35 de titluri de volume nominalizate la premiile COLIN din 2017 au pe coperțile lor 31 de nume de autori români, dintre care unul – Corin Braga – este coordonatorul unui volum de studii, iar Marian Coman și Florin Pîtea – cu două nominalizări – și Dănuț Ungureanu – cu trei – apar pe listă la mai mult de o categorie. La fiecare categorie se va decerna un singur premiu. Juriul își rezervă opțiunea pentru decernarea a cel mult două Premii Speciale a căror viitori câștigători se găsesc deja pe listă”, a mai afirmat Badea-Gheracostea.

Lista nominalizărilor:

Roman SF

          Sebastian A. Corn – Ne vom întoarce în Muribecca (Nemira, București, 2014)

Alexandru Lamba – Sub steaua infraroșie, (Tritonic, București, 2016)

Gheorghe Lazăr – Fier Vechi (Eagle Publishing House, Botoșani, 2014)

Ana-Maria Negrilă – seria Stelarium (Crux Publishing, București, 2015-2016)

Dănuț Ungureanu – Noaptea în oraș, fără părinți (Fusion 21, București, 2016)

Volum proză scurtă SF

          Lucian-Dragoș Bogdan – Povestiri fantastice (Millennium, Satu Mare, 2016)

          Florin Pâtea – Cartea cu scoarțe de argint, ferecate (Crux Publishing, București, 2015)

Liviu Surugiu – Rămășițele viselor (Tracus Arte, București, 2015), Acesta este trupul meu (Tracus Arte, București, 2016)

Daniel Timariu – Amețeli postlumice (Eurostampa, Timișoara, 2016)

Cristian-Mihail Teodorescu – Senzoriada (Nemira, București, 2014)

     Roman fantastic/fantasy

          Flavius Ardelean – trilogia Miasma (Herg Benet, București, 2014-2016)

George Cornilă – seria Regele lupilor (Delfin, București, 2014-2016)

Ștefana Czeller – Lacrimile diavolului (Nemira, București, 2015)

Dănuț Ungureanu – Însemnările damei de silicon (ediția de lux, Fusion 21, București, 2016)

Alexandru Voicescu – Malad (Herg Benet, București, 2015), Fata de la Nord de ziuă (Herg Benet, 2016)

Volum proză scurtă fantastică/fantasy

          Rodica Bretin – Cetatea fără trecut (Nemira, București, 2015)

Aurel Cărășel – seria de Povești (Eagle, Botoșani, 2014)

Celestin Cheran – Pădurea lui Joaquin Phoenix (Herg Benet, București, 2016)

Alexandru Dan – Umbrele Transilvaniei (Eikon, București, 2016)

Cătălin Pavel – Scornituri spăimântătoare (PavCon, București, 2016)

        Non-ficțiune

          Corin Braga (coord.) – Morfologia lumilor posibile (Tracus Arte, București, 2015)

Mihai Iovănel – Roman polițist (TACT, Cluj, 2015)

Florin Pâtea – O introducere în opera lui Liviu Radu (Millennium, Satu Mare, 2014)

Lucian-Vasile Szabo – E. A. POE: romantism, modernism, postmodernism.Implicaţii jurnalistice, fantastice şi science fiction, (Tritonic, Bucureşti, 2014)

Dănuț Ungureanu – Autor de unul singur (Tritonic, București, 2016)

          Volum New Weird/Dark fantasy/Gothic/Horror

          Lavinia Călina – seria Neamul Corbilor (Herg Benet, București, 2015-2016)

Marian Coman – seria Haiganu (HAC!, București, 2015-2016)

Oliviu Crâznic – Ceasul Fantasmelor (Crux Publishing, București, 2015)

Șerban Andrei Mazilu – seria Cronici din Voss (Crux Publishing, București, 2015-2016)

Doina Roman – trilogia Pragul (Tracus Arte, București, 2014-2016)

          Texte de frontieră

          Mircea Cărtărescu – Solenoid (Humanitas, București, 2015)

Marian Coman – scenariile Harap Alb Continuă și Tinerețe fără bătrânețe(HAC!, București, 2015-2016)

Michael Haulică – 9½ elegii (Tritonic, București, 2016)

Kyre – Gilda (Arania, Brașov, 2014)

Gheorghe Săsărman – Varianta balcanică îmbunătățiță (teatrul din volumul omonim, Nemira, București, 2015)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri