O femeie româncă în vârstă de 28 de ani și-a pus capăt zilelor în orașul Calais din Franța. Tânăra s-a îmbarcat pe un feribot care făcea cursa Denver – Calais, iar înainte de a ajunge la estinație s-a aruncat de la bordul feribotului în apele Canalului Mânecii, fără a mai putea fi oprită de vreunul din pasageri.
Imediat după gravul incident, căpitănia portului Calais a cerut intervenţia echipelor speciale de salvare, dar sosirea acestora s-a dovedit inutilă după ce, la nici la jumătate de oră de la incident, a fost găsit trupul fără viață al tinerei românce.
Reprezentanţii oficialităților din Calais au declarat că femeia a urcat pe feribot în Denver (Marea Britanie) şi urma să coboare în Calais. Poliția franceză a demarat în scurt timp o anchetă din care, potrivit primelor informaţii, se pare că femeia ar fi fost depresivă, aceasta fiind și cauza care a împins-o la sinucidere.
Românca de 28 de ani a fost declarată moartă la bordul unei navei de intervenţie. Poliţia urmează să stabilească foarte exact în ce circumstanţe s-a produs sinuciderea. (foto fairplay.ihs.com)